Premierul Ciucă, alături de Gheorghe Flutur, la semnarea contractului de finanțare aferent proiectului de cicloturism coordonat de CJ Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat joi, 23 februarie, împreună cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, și în prezența premierului României, Nicolae Ciucă, contractul de finanțare aferent proiectului de cicloturism coordonat de CJ Suceava, în asociere cu CJ Bistriţa-Năsăud şi CJ Mureş.

Trebuie spus că proiectul este finanțat în cadrul Componentei Turism și Cultură din Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Mă bucur foarte mult să particip la această activitate de semnare a contractelor pentru dezvoltarea cicloturismului în țara noastră. Practic, este o dovadă că noi continuăm implementarea măsurilor stabilite în cadrul PNRR”, a spus premierul României, Nicolae Ciucă.

De cealaltă parte, ministrul Cseke Attila a precizat că este foarte important că o treime din județele țării primesc finanțare pentru trasee cicloturistice.

„Realizarea acestor trasee cicloturistice continue reprezintă o premieră în România. Mulțumesc Consiliilor Județene pentru implicare. Vă îndemn să folosiți această finanțare astfel încât, cel târziu în anul 2026, să putem să avem peste 3000 de kilometri de trasee cicloturistice”, a spus ministrul Dezvoltării.

Potrivit șefului administrației județene sucevene, este vorba despre un traseu de pistă de bicicletă organizat pe teritoriul a trei judeţe, Suceava, Bistriţa-Năsăud şi Mureş, cu o valoare totală de 40,7 milioane de euro fără TVA.

Din lungimea totală de 494 km, pe teritoriul judeţului Suceava sunt 193 de km, valoarea aferentă fiind de 15,9 milioane euro.

În cadrul acestui proiect sunt asociate pe teritoriul judeţului Suceava 20 de Primării, respectiv Brodina, Straja, Vicovu de Sus, Putna, Suceviţa, Vatra Moldoviţei, Frumosu, Moldoviţa, Sadova, Câmpulung Moldovenesc, Fundu Moldovei, Pojorâta, Ciocăneşti, Iacobeni, Vatra Dornei, Dorna Arini, Şaru Dornei, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei şi Coşna.

Majoritatea sunt staţiuni turistice, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc şi Suceviţa fiind staţiuni turistice de interes naţional.

Acest proiect presupune construirea de piste de biciclete cu o lăţime de 1,5 m, iar cheltuielile eligibile se referă la lucrări de terasare şi reabilitare teren, lucrări de asfaltare sau pietruire, după caz, cheltuieli cu asistenţa tehnică şi proiectare, marcaje şi indicatoare de traseu, alte cheltuieli de investiţii şi organizare de şantier.

Traseul porneşte din frontiera cu Ucraina, de la Brodina, apoi Vicovu de Sus şi urmăreşte o serie de rute cultural-turistice, printre care se află mănăstirile Putna, Suceviţa, Moldoviţa, localităţi incluse în rutele gastronomice (Fundu Moldovei – Ţinutul Huţulilor), localităţi cu produse tradiţionale din Bucovina (Câmpulung Moldovenesc), gospodării tradiţionale (Brodina şi Ciocăneşti), staţii de cale ferată (Putna, Câmpulung Moldovenesc, Mestecăniş, Vatra Dornei şi Poiana Stampei).