Primarul de la Șcheia, „luat în vizor” de deputatul Acatrinei. Parlamentarul îi cere ministrului de Interne să trimită corpul de control la Primăria condusă de Vasile Andriciuc

Deputatul AUR de Suceava Dorel Acatrinei i-a adresat o interpelare ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, prin intermediul căreia i-a solicitat să trimită corpul de control la Primăria Scheia, „întrucât primarul este «acoperit» de instituții și se cere arestat!”.

Parlamentarul sucevean a precizat că în comuna Scheia, județul Suceava, este un primar, Vasile Andriciuc, care a fost reţinut numai în anul 2023, în 2 rânduri, câte 24 ore în arestul Politiei Suceava.

„În trecut, a avut un dosar penal în care în esență spune că  la o hotărâre de Consiliu Local al comunei Scheia prin care a fost retrocedat teren la 28 de persoane a adăugat încă 100 de persoane, iar PDL-PNL l-a făcut scăpat.

Nu trebuie ignorat că la acea vreme șeful corpului de control al Prefecturii Suceava era Gheorghe Cotin, care, în anul 2021, a devenit administratorul public al comunei Scheia știut fiind că Prefectura Suceava efectua controlul de  legalitate pentru hotărârile Consiliului Local, deci și pentru aceea unde au fost adăugate 100 de persoane. Trebuie menționat că Gheorghe Cotin a plecat de la Prefectura Suceava în urma unui dosar penal. Datorită faptului că a fost performant în activitățile sale în sprijinul Primarului Vasile Andriciuc , administratorul public Gheorghe Cotin a fost recompensat și cu angajarea fiului său, Cotin Cozmin, ca șef al serviciului de urbanism al Primăriei Șcheia. Și acesta s-a refugiat în comuna Scheia în urma unui dosar penal deschis pentru activitatea sa la Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava, pentru emiterea de autorizații de mediu false. Mai mult, înțelegem că Cotin Cozmin are dosar penal și pentru activitatea la Primăria Scheia întrucât oamenii spun că cere bani pentru emiterea autorizațiilor de construcții.

În legătură cu activitățile primarului, în această comună a fărădelegilor a venit în audiență la cabinetul parlamentar o femeie din Șcheia care reclamă abuzuri în domeniului fondului funciar în sensul că primarul Vasile Andriciuc dorește să se asigure că, până la următoarea reținere pentru 24 ore, sponsorii primarului își desăvârșesc afacerile imobiliare pe spinarea «cetățeanului de rând», mutând drumuri după propriul interes.

A fost transmisă către DNA CLUJ și către corpul de control al Primului Ministru o plângere care să cerceteze modul cum s-a format parcela 56307, comuna Scheia prin retrocedări și transferuri succesive pentru a li se pierde urma, cu încălcarea legii și fraude imense care au ajuns în proprietatea sponsorilor Primarului Andriciuc.

În continuare vă prezentăm cazul «cetățeanului de rând»:

Astfel, la data de 28.08.2003 prin actul autentic 3088 «cetățeanul de rând» a cumpărat terenul în suprafață de 530 m.p. situat în intravilanul comunei Scheia, județul Suceava, identică cu parcela nr.844 înscrisă în CF nr.2421 a comunei cadastrale Scheia (astăzi 33829, comuna Scheia, imobil dobândit prin cumpărare în urma unei restituiri a dreptului de proprietate de către Primăria Scheia pentru suprafaţa de 530 mp, pentru care a fost emis titlu la propunerea Primăriei Scheia cu suprafaţa de 530 mp, iar Primăria s-a scăzut în registrele sale cu această restituire având această suprafață. Casa și anexele gospodărești de pe parcela 844 (33829) au ars conform procesului verbal de incendiu nr.11 din data de 04.02.2002 eliberat de Grupul de Pompieri a județului Suceava fapt pentru care «cetățeanul de rând»,  nu a locuit o perioadă la această proprietate, moment în care a fost modificată linia de hotar.

În anul 2019 «cetățeanul de rând» a depus la Judecătoria Suceava o acţiune în revendicare imobiliară, a fost făcută o expertiză topo cadastrală, aceasta este favorabilă «cetățeanului de rând» și restabilește situația anterioară dând înapoi cei 51 mp cu care a fost modificată linia de hotar. Din cauza supraaglomerării instanțelor de judecată, termenele la Judecătoria Suceava sunt unul la 5 luni iar pe data de 9 noiembrie 2023 instanța urmează să se pronunțe în acest caz. În data de 3o octombrie 2023 o societate care a achiziţionat terenul vecin trece la mutarea drumului de acces peste proprietatea «cetățeanului de rând» și acoperă fosta linie de hotar în parte cu asfalt  pentru a nu se mai identifica fosta linie de hotar și a face imposibilă executarea unei hotărâri judecătorești.

Cetățeanul de rând obține o Ordonanță Președințială de la Judecătoria Suceava la 02.11.2023 care spune că Primăria Scheia și grupul de interese al primarului să înceteze acțiunile de mutare a drumului și să conserve cei 51 mp ai «cetățeanului de rând» și fosta linie de hotar. Această hotărâre se comunică pe canale oficiale de Judecătoria Suceava și de către «cetățeanul de rând» la adresa Primăriei Scheia și a societății în cauză de la Registrul Comerţului.

Constatând că lucrările nu se opresc cetățeanul de rând sună la 112 și Poliția vine și constată că are loc o mutare a drumului și încheie un proces verbal de infracțiune flagrantă.

În trecut, primarul comunei Scheia a mai fost protejat de instituțiile statului și făcut scăpat de PDL-PNL. Solicit trimiterea corpului de control al Ministerului de Interne pentru că, în comuna Scheia, pe lângă furtul de curent electric, pe lângă modificări de contracte în interesul sponsorilor, avem un nou caz prin care primarul comunei Scheia mută drumul comunal pentru îndestularea  sponsorilor săi, pe proprietatea «cetățeanului de rând».

Primarul Vasile Andriciuc se cere arestat, întrucât cele 2 rețineri de 24 de ore pe care le-a avut în acest an nu și-au atins scopul de a-l determina să se abțină de la încălcarea legii și de reeducare a unui om certat cu legea și care acționează susținut de instituții și de sponsori.

Precizez că am mai adresat 2 interpelări în ultima perioadă în legătură cu activitatea primarului Andriciuc, prima în legătură cu abuzurile constatate de Curtea de Conturi la Primărie și a doua care arată că această comună este cu cel mai mare grad de infracționalitate din țară.

Față de această situație solicit să răspundeți la următoarea interpelare:

La ce dată se va instaura domnia legii în comuna Scheia, judeţul Suceava? La ce dată veți trimite corpul de control să verifice acțiunile de acoperire a primarului Andriciuc de către organele care trebuie să aplice legea?”, se arată în textul interpelării.