Primarul Ion Lungu anunță că noul corp de școală de la Colegiul „Petru Rareș” va fi finalizat anul acesta

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu,  a anunțat că se lucrează intens la realizarea clădirii noi pentru clasele de gimnaziu de la Colegiul Naţional „Petru Rareș”. Edilul a făcut anunțul de pe șantierul acestei noi clădiri.

„Aici se vor muta copiii din învăţământul gimnazial, înscrişi la această unitate școlară.
Am convingerea că vom finaliza lucrările până la sfârşitul anului 2023, iar cei 140 de elevi de gimnaziu de la Colegiu se vor muta în școala nouă.
De asemenea se lucrează bine la reabilitarea energetică prin PNNR a cantinei internat de la aceeași școală”, a spus primarul Ion Lungu.