Un bărbat ce cântărește peste 200 de kilograme și care a fost rănit într-un accident rutier, externat din Spitalul Județean, după 100 de zile

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, medicul Dan Teodorovici, a informat că marți, 25 iulie, din unitatea spitalicească a fost externat un pacient supraponderal care suferise o fractură în urma unui accident rutier și care a fost spitalizat nu mai puțin de 100 de zile.

Potrivit medicului Dan Teodorovici,pacientul a necesitat o intervenție chirurgicală complexă, iar în urma eforturilor medicilor ortopezi și anesteziști pacientul a putut pleca pe picioare din spital.

„Spitalizarea de durată a fost necesară din pricina complicațiilor apărute la nivelul plăgii operatorii din cauza obezității, pacientul având peste 200 de kilograme. El urmează să revină la control în ambulatoriul de ortopedie”, a declarat dr. Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava.

Trebuie spus că bărbatul a fost primul pacient cu această greutate operat de medicii ortopezi din cadrul SJU Suceava.

„Ne bucurăm că evoluția a fost favorabilă”, a conchis dr. Teodorovici.