PSD Suceava a publicat un sondaj care îl plasează pe candidatul Șoldan cu doar 5 procente în spatele lui Flutur

Departamentul de comunicare al PSD Suceava a făcut public un  sondaj de opinie realizat de CURS la finalul anului trecut, care arată că deputatul PSD de Suceava George Șoldan, candidat al PSD la CJ Suceava, se află cu doar 5 procente în spatele lui Gheorghe Flutur.

„Deoarece în ultima vreme au tot apărut discuiții în spațiul public din județul Suceava, legate maximizarea unor rezultate prin extindere a comasării și la alegerile locale, deoarece au fost montate teme false, legate de pericolul iminent al radicalizării județului și creșterea extremismului, ne vedem nevoiți să calmăm aceste zvonuri prin punerea la dispoziție publicului sucevean a rezultatelor unui sondaj real realizat profesionist de o firmă cu renume național, e vorba de cei de la CURS!

Credem că este important ca în toate campaniile din acest an, dar mai ales în cele care privesc arhitectura puterii locale, să ne concentrăm pe temele reale ale județului, pe dezvoltarea infrastructurii pe creșterea calității vieții pentru toți cetățenii, indiferent dacă sunt din mediul urban sau rural. 

Iar cei care au avut responsabilitatea gestionării județului în ultimii opt ani să se prezinte în fața electoratului și cu un bilanț real al guvernării și să nu mai inventeze balauri falși”, au transmis reprezentanții PSD Suceava.