Qatar Sports Investments dorește să preia o echipă de top din Premier League

Qatar Sports Investments, grupul qatarez care deține clubul Paris Saint-Germain, condus Nasser Al-Khelaifi, intenționează să achiziționeze un pachet de acțiuni la Tottenham Hotspur, echipă aflată  în zona cupelor europene în clasament Anglia.

Potrivit „The Sun”, grupul arab ar avea în plan să cumpere 25% din clubul londonez, suma vehiculată pentru tranzacție fiind de aproximativ un miliard de lire sterline. Detaliile afacerii ar fi fost discutate în cadrul unei întâlniri „secrete” între Al-Khelaifi și Daniel Levy, unul dintre patronii lui Spurs. Știrea i-a încântat pe fanii lui Tottenham, care nu îi mai doresc la echipă pe Lewis și Daniel Levy. În același timp, o infuzie de capital este necesară pentru Spurs, care au de plătit un miliarde de lire sterline pentru noua arenă.

Manchester United și Liverpool caută și ele investitor

Potrivit regulamentelor UEFA, același proprietar nu poate deține mai mult de 30% din acțiunile a două cluburi care se întâlnesc în aceeași competiție, iar PSG și Tottenham joacă amândouă în Liga Campionilor. QSI mai deține 21,7% din acțiunile clubului portughez Braga, pentru care a plătit 70 de milioane de lire sterline, și ar dori să își mărească portofoliul cu un club din Premier League și cu unul din America de Sud.

În paralel cu deschiderea unor noi orizonturi de investiție, Nasser Al-Khelaifi dorește să vândă 15% din acțiunile deținute la Paris Saint-Germain, existând deja discuții cu un fond de investiții din Statele Unite ale Americii.

Manchester United și Liverpool își caută investitori sau cumpărători, dar Al-Khelaifi a preferat să discute mai întâi cu Levy, de care îl leagă o prietenie vechie și cu care este coleg în European Club Association.

Este o tendință, la nivel mondial, ca mai multe cluburi de fotbal să facă parte din același grup. Peste 300 de echipe sunt incluse într-un asemenea sistem. O altă echipă de top din Premier League, Manchester City, are același proprietar ca și New York City FC (SUA), Melbourne City FC (Australia), Yokohama F. Marinos (Japonia), Girona (Spania) și Mumbai City FC (India).

Forbes: Tottenham valorează 2,35 de miliarde de dolari

Potrivit Forbes, valoarea clubului Tottenham Hotspur este de 2,35 de miliarde de euro. Veniturile obținute în ziua meciului (din ticketing, merchandising ș.a.) sunt de 11 milioane de dolari, din drepturi de televizare sunt obținute 1,2 miliarde de dolari, iar veniturile comerciale sunt în valoare de 741 de milioane de dolari.

Echipa are un potențial deosebit și la nivelul lotului de jucători, Antonio Conte antrenând fotbaliști cu o cotă de piață totală de 688,3 milioane de euro, potrivit transfermarkt.com.

În echipă sunt nume importante de la Cupa Mondială 2022: Harry Kane (atacant englez, 90 de milioane), Heung-min Son (mijlocaș ofensiv sud-coreean, 70 de milioane), Cristian Romero (fundaș central argentinian, 60 de milioane), Richarlison (atacant brazilian, 55 de milioane), Ivan Perisic (mijlocaș ofensiv croat, 10 milioane), Hugo Lloris (portar francez, 7 milioane).

Deși a avut mereu jucători valoroși, în epoca modernă Tottenham nu a reușit performanțe deosebite nici pe plan intern, nici pe plan internațional. O eventuală venire a lui Nasser Al-Khelaifi în rândul acționarilor ar putea schimba această situație.