Rafila, despre criza medicamentelor: Politica de preţ trebuie să rezulte într-un document programatic

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre criza medicamentelor că la nivelul ministerului s-a înfiinţat un grup de lucru care nu se referă neapărat la criza medicamentelor ci se referă la o politică a medicamentuluii, iar politica de preţ şi de dezvoltare a industriei farmaceutice trebuie să rezulte într-un document programatic pe care îşi propun să îl înainteze prin activitatea acestui grup de lucru.

S-a înfiinţat un grup de lucru care nu se referă neapărat la criza medicamentelor ci se referă la o politică a medicamentului”, a spus ministrul, arătând că ne referim mereu la o soluţii punctuale, la o criză apărută şi nu încercăm să rezolvăm o politică care să răspundă nevoii pe termen mediu a sistemului de sănătate şi a pacienţilor.

Rafila a precizat că politica medicamentului face posibilă pe de o parte accesibilitatea medicamentelor, din punct de vedere al preţurilor şi cel de-al doilea, la fel de important, este cel care ţine medicamentele pe piaţă, scrie news.ro.