Regularizarea facturii. De ce e atât de complicată recalcularea și când se poate vorbi de un abuz al furnizorului

Furnizorii de gaze şi electricitate au anunțat că vor emite cu întârziere facturile pe septembrie, din cauza OUG 119/2022. Problema durează însă de câteva luni și, în condițiile în care se conturează noi modificări legislative, este de așteptat ca regularizările să continue și în perioada următoare.

Ordonanța de Urgență 119, emisă și intrată în vigoare pe 1 septembrie, a adus noi modificări cu privire la plafonare și compensare, iar din acest motiv Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) a anunțat marți că furnizorii vor întârzia emiterea facturilor pe luna septembrie, fiind nevoie de cel puțin 30 de zile pentru modificarea softurilor.

Dana Dărăban, director executiv al ACUE, a precizat că „fiecare furnizor va încerca să fie cât mai puţin afectat”, pentru că o perioadă mai mare fără încasarea facturilor înseamnă probleme cu lichiditățile.

Inclusiv Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, o companie de stat care începe să furnizeze energie pentru tot mai mulți clienți ca urmare a prețurilor mai mici, a anunțat că a așteptat clarificări, după ce zeci mii de clienți s-au plâns că n-au primit facturile de luni de zile.

Specialiștii consultați de Europa Liberă spun că vina în acest caz aparține legiuitorului, dar în tot acest timp consumatorii nu știu cum să procedeze pentru ca bugetul lor să nu fie dat peste cap.

„Suntem deja la al treilea pachet de măsuri de plafonare și compensare, au fost foarte multe neclarități deoarece a durat două luni până s-au dat normele metodologice finale despre cum ar trebui să fie emise facturile. N-ar fi trebuit să ajungă în situația asta, nici furnizorii, nici consumatorii”, spune Otilia Nuțu, analist în energie și infrastructură la Expert Forum.

„Chestia asta o să ducă la niște probleme mari, pentru că oamenii se vor trezi peste câteva luni cu facturile pentru toată perioada asta”, adaugă ea.

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, afirmă că nu poate fi vorba despre o acuzație adusă furnizorilor, ci este „o situație determinată de o modificare legislativă”.

„Ceea ce vedem noi în situația asta este un rezultat al unor modificări repetate în legislație care trebuie transpuse în programe informatice”, adaugă el, precizând că unii furnizori ar prefera să aștepte noua legislație care se preconizează pentru a emite facturile.

Problema indexului

O altă problemă ridicată în privința regularizărilor este că, în ciuda indexului trimis, furnizorii ar emite facturile în baza propriilor lor estimări, prin urmare facturile cresc artificial.

Zoltan Nagy, vicepreședintele Autorității Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), spune că în acest caz se încalcă regulamentul de furnizare și că „vor fi controale pe fiecare sesizare în parte și vom aplica amenzi”.

Procedura pe scurt este următoarea: dacă furnizorul nu primește contorul citit de la distribuitor, atunci trebuie să verifice dacă a primit citirea de la client, iar factura se bazează pe această raportare. Dacă furnizorul nu a primit nimic de la distribuitor și client, atunci facturează în baza convenției de consum (obligatorie la încheierea contractului) prin care clientul estimează în fiecare lună ce cantitate ar urma să consume.

Zoltan Nagy subliniază că doar în lipsa acestor trei factori furnizorul are dreptul să facă estimările sale, dar chiar și așa estimarea se face în funcție de istoricul de consum al clientului, furnizat de distribuitor, și în funcție de ultimele citiri.

În privința indexului furnizat de clienți și care nu ar fi luat în calcul, Otilia Nuțu spune că „nu știu pe cine să dau vina mai întâi, dacă e un abuz al furnizorilor sau harababura din diferite acte legislative”.

Mai multe detalii, pe europalibera.