Remorcă cisternă, în valoare de 30.000 de euro, căutată de autoritățile croate, descoperită în PTF Siret

Poliţiştii de frontieră suceveni au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, o remorcă cisternă, în valoare de 150.000 de lei, ce figurează ca fiind căutată de autoritățile din Croația. 

Ieri, 10 ianuarie a.c., în jurul orei 12.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de ieșire din România, un cetățean ucrainean, în vârstă de 49 de ani. Acesta conducea un ansamblu rutier format din cap tractor marca  DAF și remorcă cisternă, ambele având plăcuțe de înmatriculare specifice Ucrainei.

„La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat faptul că remorca cisternă figurează ca fiind căutată de către autoritățile din Croația, alertă introdusă la data de 20 septembrie 2023, cu mențiunea bun căutat pentru confiscare”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, Alina Petraru.

Remorca cisternă, cu o valoare estimată la 30.000 de euro, a fost indisponibilizată la sediul instituției, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cerectări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.