O femeie a fost omorâtă „în glumă” de propriul partener în ziua de 8 martie 2023. Grozăvia a avut loc în comuna Bălușeni. Niculina a fost găsită în viață de către autorități, iar ulterior a aflat că este ținta unor glume.
Oamenii legii au fost chemați, în noaptea de marți spre miercuri pentru a interveni la un caz „grav”. Un apel 112 anunța o femeie ucisă de propriul concubin.
Întâmplarea a avut loc în gospodăria unui bărbat din satul Draxini, comuna Bălușeni, aproape de miezul nopții.
Apelantul a fost nimeni altul decât prietenul de pahar al presupusului „criminal”. El și-a sunat vecinul pentru a bea împreună o sticlă de bere care abia fusese cumpărată. Deși intenția a fost una bună, întrebarea acestuia l-a deranjat peste măsură pe interlocutorul lui. „El m-a sunat și m-a întrebat ce face Niculina, concubina mea.
Păi eu te sun pe tine noaptea să te întreb ce-ți face femeia? I-am zis că am omorât-o”, a spus amuzat „criminalul”. Individul care a făcut gluma are 42 de ani.
Dialogul halucinant dintre cei doi a continuat: „Eu l-am întrebat: sigur ai omorât-o? El a început chiar să plângă. Da, am omorât-o. Atunci ce să fac, am sunat la 112 și am anunțat crima. Doar nu sunt beat, vă spun drept”, a continuat cel care a denunțat „crima”.
Ce au transmis autoritățile
Poliția și Ambulanța au sosit imediat la casa bărbatului. Salvatorii au descoperit că nu este nicio femeie ucisă. „Când au venit toți eu am zis: Niculina, uite că a venit poliția, că te-am omorât. Eu le-am spus și la polițiști și la salvare. Cine i-a chemat, ăla să plătească”, a concluzionat autorul glumei „criminale”.
Cel căzut în plasă a fost chiar vecinul și tovarășul de pahar. „ Asta e, cum o vrea Dumnezeu. Eu suport consecințele, dacă trebuie. Eu așa am crezut, că a omorât-o. A venit și ambulanța. I-a luat tensiunea. Era vie, nu era moartă”, a încheiat apelantul ghinionist. Cu toate acestea, bărbatul continuă să creadă că ceva a fost la mijloc. „Eu cred că ceva a vrut el să îi facă. A venit ambulanța să îi verifice tensiunea ei, dar el nu a lăsat-o. Că știe că atunci când e speriată bătăile inimii sunt mai rapide”, a mai spus apelantul, potrivit știrilekanald.ro.