Salonul Literaturii Române din Bucovina, sub semnul aniversării a 85 de ani de la înființarea Societății Scriitorilor Bucovineni

Miercuri, 20 septembrie a.c., începând cu ora 11.00, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, va avea loc ediția a XVIII-a a Salonului Literaturii Române din Bucovina. Evenimentul se va desfășura sub semnul aniversării Societății Scriitorilor Bucovineni care anul acesta împlinește 85 de ani de la înființare.

Invitatul special al acestei ediții va fi prof. univ. dr. Simona Modreanu, directoarea prestigioasei edituri Junimea din Iași. Acțiunea va debuta cu un cuvânt de deschidere al directorului Bibliotecii Bucovinei, Gabriel Cărăbuș și o alocuțiune,„Societatea Scriitorilor Bucovineni, la ceas aniversar”, susținută de președintele S.S.B., Alexandru Ovidiu Vintilă.

Va urma un semnal editorial al Junimii, prezentat de cunoscuta scriitoare și traducătoare Simona Modreanu, după care Maria Toacă-Andrieș, scriitoare și publicistă, directoarea Bibliotecii Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” din Cernăuți și jurnalista Carolina Jitaru, compozitoare și interpretă, ne vor pune în temă cu o serie de noutăți de carte din Nordul Bucovinei.

De asemenea, scriitoarea Doina Cernica își va lansa un nou volum, Țara de Sus, de mai sus, București, Editura Akakia, 2023. Cartea va fi recomandată publicului de Alis Niculică. În finalul manifestării, va fi lansat cel mai recent număr al revistei „Bucovina literară”. De precizat că moderator va fi scriitorul Alexandru Ovidiu Vintilă și că anul acesta Biblioteca Bucovinei a ajuns să fie centenară.