Școala Gimnazială „George Tofan” Bilca, inaugurată după modernizare. Flutur: „Bilca devine o poveste de succes și un exemplu”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost prezent miercuri, 20 decembrie, la inaugurarea lucrărilor de extindere a Școlii Gimnaziale „George Tofan” din comuna suceveană Bilca. La eveniment, alături de primarul comunei Bilca, Zaharie Rusu, au fost și prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, inspectorul general al IȘJ Suceava, prof. Grigore Bocanci, dar și mai mulți primari, printre care Bogdan Loghin de la Rădăuți, Gheorghe Lazar de la Marginea, Vasile Țugui de la Vicovu de Jos și Valentin Luță de la Horodnic de Sus.

Gheorghe Flutur a precizat că la nivelul județului s-a investit foarte mult în modernizarea unităților de învățământ, iar în momentul de față, în județ mai sunt doar patru școli care mai au toaletele în curte.

„Sunt alături de domnul primar din Bilca Zaharie Rusu. Bilca, leagănul învățământului bucovinean, acasă la marele om George Tofan, la școala care îi poartă numele. Am venit cu drag aici. Primarul nostru este un primar model. Are trei școli, toate modernizate. Aici suntem la o școală unde s-a realizat o investiție de 1,8 milioane de lei, o extindere cu șase clase. O investiție necesară, într-o școală în care învață peste 300 de elevi. Mi-a plăcut foarte mult cum arată școala. Este o școală vie și se vede aici că orice învățător și profesor a pus suflet și au folosit imaginația copiilor. Totul este cu pilde, cu exemple, cu modele. O școală încălzită, bine dotată, care așteaptă programul european prin PNRR de 400.000 de euro pentru dotări la clase. Un lucru bun care mă obligă și pe mine să fiu în continuare alături și să le dăm și noi o mână de ajutor, fonduri, pentru că merită așa ceva. Felicitări Bilca, felicitări primarului pentru că este un exemplu”, a declarat Gheorghe Flutur.

Șeful administrației județene a făcut referire și la bugetul pe anul acesta pentru educație, subliniind că liberalii și-au ținut promisiunile cu privire la creșterile salariale acordate profesorilor.

„Aș vrea să vă spun că am susținut foarte mult în bugetul pentru anul următor, pentru că sunt în coaliția de guvernare, iar învățământul primește 4,2% din Produsul Intern Brut pentru prima dată. Este practic aproape o dublare de la 2,2 – 2,3 la 4,2% din PIB. Aici e vorba de salariile cadrelor didactice. Și noi ne ținem de cuvânt. Dacă luăm de la jumătatea acestui an, când domnul Ciucă semna acordul cu sindicatele, până la jumătatea anului viitor creșterile vor fi de 50%. A fost o creștere de 30%, mai urmează 20%, banii fiind prinși în bugetul anului viitor. Pentru Suceava, avem câteva exemple. Peste 100 de școli care au beneficiat de acest proiect de dotare a claselor. Mai avem doar patru școli cu toalete în curte. Gândiți-vă ce era în județul Suceava, mai ales în zona greu accesibilă. S-a investit foarte mult. Sunt peste 700 de corpuri de clădiri de școli. S-a investit și în microbuze școlare și știu că se așteaptă în continuare. Iar aici, Bilca devine o poveste de succes și un exemplu care vreau să îl dăm și în celelalte zone din județul Suceava. Am venit cu drag aici să vă strâng mâna și să vă felicit”, a conchis Gheorghe Flutur.