Senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan, a declarat că, deşi unii liberali încearcă să dea vina pe social democrați, PSD nu poate fi făcut responsabil pentru blocarea plăților sau pierderea unor sume din fondurile PNRR.
„Ceea ce fac dumnealor este o tentativă demagogică de a focusa atenţia alegătorilor în altă parte şi nu în ograda lor, unde problemele de la două ministere conduse de ei ne împiedică să intrăm în posesia banilor din tranşa a 2-a din fondurile europene amintite. Adevărul este că în momentul de față România nu are aprobată cererea de plată numărul 2 din PNRR, pentru că nu au fost îndeplinite jaloanele privind decarbonizarea (Ministerul Energiei) și avertizorul de integritate (Ministerul Justiției) -ambele conduse de PNL”, a spus senatorul sucevean.
Acesta a adăugat că pensiile speciale sunt prevăzute ca jaloane ce trebuie rezolvate abia în cererile de plată 3 și 4. Numai că acestea nu vor fi analizate până când România nu va îndeplini criteriile din cererea de plată numarul 2.
„Drept urmare, cererea de plată numărul 3 din PNRR va fi depusă abia după ce proiectul legii pensiilor speciale, cu amendamentele rezultate din raportul final al Băncii Mondiale, va fi adoptată-n Parlament, iar din acest punct de vedere suntem în grafic.
În acelaşi timp subliniem că odată cu intrarea PSD la guvernare s-a început un consistent proces de refacere a echilibrelor macroeconomice, care înseamnă nu doar reducerea deficitului bugetar ci și reducerea ponderii datoriei publice în PIB. De altfel, INS a anunțat oficial că în 2022, România a avut o creștere economică de 4,8%. Această evoluție bună, peste așteptări, a dus PIB-ul la 1412,5 miliarde de lei fapt ce determină o diminuare considerabilă a ponderii datoriei publice în PIB, de la aproape 50 % în dec. 2021, la 47,2% în dec. 2022.
E o performanță remarcabilă, mai ales că s-a produs simultan cu acordarea unor stimulente economice de până la cinci ori mai mari decât în perioada precedentă, 2020-2021, când datoria publică efectiv explodase de la 37% din PIB, la cât o lăsase PSD în 2019, la 50 % din PIB, la finalul guvernărilor Orban-Cîțu”, a precizat senatorul Ioan Stan.