Senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan, a declarat că PSD s-a dovedit de-a lungul timpului un partid centrat pe creșterea nivelului de trai al românilor, un partid axat pe dezvoltarea social-economică a țării, care a căutat ori de câte ori s-a aflat la guvernare să aducă plus valoare în viața cetățenilor, a comunităților, a localităților și a instituțiilor publice.
„Drept pentru care trebuie să spunem foarte clar că modificarea Codului Fiscal este rezultatul viziunii economice a premierului Nicolae Ciucă și reflectă doar într-o mică măsură viziunea fiscală a PSD. Din perspectiva partidului nostru, Codul Fiscal agreat de premierul Ciucă este unul dezechilibrat deoarece nu conține vreo formă de solidaritate din partea celor cu venituri foarte mari și ne referim aici la supraimpozitarea pensiilor speciale, la supraimpozitarea bugetarilor de lux și nu în ultimul rând taxa de solidaritate la companiile mari.
Drept pentru care, PSD va continua să insiste și să determine adoptarea unor acte normative distincte care să împlinească dezideratele de mai sus. Considerăm că este inechitabil, mai ales în perioade de crize, ca statul să pună povară fiscală doar pe umerii românilor și firmelor românești și să-i favorizeze pe cei mai bogați, fie că discutăm de persoane sau mari companii multinaționale.
Este drept că PSD a pledat pentru ajustarea Codului Fiscal deoarece formula actuală este depășită. Însă am constatat că între modificările adoptate nu se găsește decât una singură dintre cele considerate prioritate de PSD, respectiv aceea referitoare la deduceri, care într-adevăr vine în ajutorul salariaților cu venituri sub 4500 de lei. Celelalte 3 măsuri esențiale, care ar fi dat măsura unei reale solidarității sociale, adică supraimpozitarea pensiilor speciale, a superveniturilor bugetare care depășesc venitul președintelui țării și taxa de solidaritate pentru companiile mari, nu au fost agreate de premierul Ciucă. Din acest motiv partidul nostru consideră că se produce o ajustare dezechilibrată a Codului Fiscal și că în fapt „Codul dlui Ciucă” este doar un pansament la actualul context socio-economic, care nu tratează boala în ansamblul ei. Este nevoie de mai mult, iar noi am arătat că avem soluțiile potrivite pentru a îmbunătăți viața românilor. Este necesar ca și partenerii noștri de guvernare să accepte această realitate și să acționeze în consecință până nu este prea târziu”, a declarat senatorul Ioan Stan.