Senatorul Ioan Stan: „PSD va sprijini fermierii români și producția românească”

Senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan, a declarat că unii dintre parlamentarii PNL s-au grăbit să eticheteze protestele fermierilor de săptămâna trecută drept manifestări împotriva ministrului Agriculturii, Petre Daea.

„Ca de obicei, atunci când vine vorba despre interpretările şi opiniile colegilor liberali, realitatea este alta, iar fermierii pot confirma acest lucru. Deoarece protestele lor nu au fost împotriva Ministerului Agriculturii, nici împotriva ministrului Petre Daea, ci împotriva Comisiei Europene. Asta pentru că decizia Comisiei Europene de a ridica taxele vamale pentru produsele provenite din Ucraina a generat efecte negative atât pentru România, cât şi pentru celelalte state din regiune. Astfel, cerealele provenite din Ucraina au provocat blocaje comerciale, au destabilizat piața, au generat prăbușiri ale prețurilor, punând fermierii români în imposibilitatea de a-și valorifica producțiile.

Cunoscând aceste realităţi, Ministerul Agriculturii a luat mai multe măsuri pentru a-i sprijini pe fermierii români afectați și va continua să susțină cauza lor la Bruxelles. Menţionăm aici:

  • elaborarea actului normativ pentru a dubla cu bani de la bugetul de stat orice ajutor acordat de Comisie în legătură cu exporturile din Ucraina;
  • propunerea făcută experților europeni ca în noul algoritm să țină seama de suprafața cultivată cu cereale în fiecare stat solicitant. În această privință, România ar fi pe primul loc cu 6 milioane de hectare, urmată de Polonia cu 3,5 mil. și Bulgaria cu 2 mil;
  • scrisoarea adresată Comisiei Europene în care cere reintroducerea taxelor vamale pentru cerealele exportate din Ucraina, o monitorizare mai atentă grânelor care tranzitează spațiul UE și o formulă de calcul corectă pentru alocarea ajutoarelor către statele afectate;

În ciuda acestor probleme, România va continua să ajute Ucraina, însă avem datoria să ne protejăm în primul rând fermierii și procesatorii noştri. Aşadar, PSD va sprijini îndeosebi fermierii români și producția românească, mai ales în această perioadă complicată pe care cu toții o traversăm. Iar liberalii, decât să poarte grija ministrului Daea, care până acum şi-a dovedit în mod repetat profesionalismul, mai degrabă s-ar preocupa de jaloanele rămase nerezolvate definitiv,  aferente Cererii 2 de plată prin PNRR, toate aflate în sarcina miniştrilor PNL”, a transmis senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan.