Și în acest wwekend, polițiștii din cadrul IPJ Suceava continuă ,,Acțiunea Blocada” activitățile vizând în special prevenirea și combatere a accidentelor rutiere pe fondul consumului de alcool și droguri. Acțiunea are atât componentă operativă de identificare a celor care se urcă la volan după ce au consumat alcool sau droguri dar și o pronunțată componentă preventivă, de informare și responsabilizare. Activitățile au ca scop creșterea gradului de siguranță publică la nivelul județului Suceava.
Acțiunea se desfășoară pe întreg teritoriul județului, având atât obiectivul de depistare a conducătorilor auto care aleg să conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, dar și obiectivul preventiv, de a transmite participanților la trafic să conștientizeze pericolul la care se expun prin consumul de alcool sau droguri.
În cadrul activităților desfăşurate de polițiștii rutieri sunt utilizate toate aparatele etilotest, etilometru și DrugTest Drager din dotarea IPJ Suceava.
Doar în perioada 25 – 26 august, polițiștii au suspendat peste 80 de permise de conducere pentru abateri la regimul rutier. Acțiunile au fost concentrate în zona cluburilor și discotecilor, în zona locațiilor de organizare a festivalurilor muzicale și a manifestărilor sociale.
Din păcate, au fost identificați șoferi care au consumat alcool și s-au urcat la volan, fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a substanțelor interzise”.
O acțiune de amploare în cadrul Planului Blocada a fost organizată în zona Vatra Dornei.
În scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic și a creșterii gradului de siguranță rutier, lucrători din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene și ai Compartimentului Rutier Vatra Dornei, au acționat în cadrul unei acțiuni de tip „Blocada”, în ziua de în ziua de 25.08.2023, intervalul orar 06:00 – 22:00.
La acțiune au participat 17 polițiști rutieri și au fost testați etilotest/ drugtest 184 de conducători.
Au fost aplicate 163 de sancțiuni contravenționale în valoare de 94.665 lei și s-a dispus indisponibilizarea și suspendarea dreptului de utilizare pentru 6 luni pentru un vehicul transport persoane pentru lipsa licenței de transport conform Legii nr. 38/2003.
Doar în cadrul acestei acțiuni au fost reținute 32 de permise de conducere, din care 19 (viteză); 2 (conducere pe sens opus); 9 (depășire neregulamentară); 2 (alcool);
S-au reținut 11 certificate de înmatriculare pentru lipsă RCA, lipsă ITP, defecțiuni tehnice, folii neomologate.
Acțiunile s-au desfășurat cu efective sporite la nivelul întregului județ – Zeci de șoferi identificați băuți la volan!
La 27.08.2022, ora 04.05, polițiștii din cadrul SPR 12 Preutești, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare și desfășurau activități de control trafic pe raza localității Preuteşti, comuna Preuteşti, au oprit pentru control autoturismul care circula pe DJ 208 Preuteşti, din direcția Dolhasca spre Mun. Fălticeni.
Procedând la legitimarea conducătorului auto s-a constatat că acesta era un bărbat de 28 ani, din comuna Hârtop. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru rezultatul fiind de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe de sânge și stabilirea cu exactitate a alcoolemiei din sânge.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducere sub influența alcoolului”.
La 26.08.2023, ora 20.50, pe raza satului Probota, oraș Dolhasca, polițiștii din cadrul Poliției orașului Dolhasca, acționând în cadrul acțiunii „Blocada”, au oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat de 38 ani, din oraș Dolhasca.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,75 mg/l în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.
La 26.08.2023, la ora 23.55, un echipaj de poliție din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei, în timp ce se afla în serviciul de patrulare şi control al traficului rutier în cadrul acțiunii ,,BLOCADA”, a oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat de 37 ani, din municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud. Întrucât conducătorul auto avea halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru, rezultând valoarea de 0,92 mg/L alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.
La 26.08.2023, ora 17.06, un echipaj din cadrul IPJ Suceava – Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, aflat pe timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, acționând pe linia creșterii gradului de disciplină rutieră pe D.N. 2E și a siguranței traficului rutier pe tronsoanele de drum cu risc ridicat de producere a evenimentelor rutiere în zona de responsabilitate a Poliției Orașului Vicovu de Sus, conform prevederilor planului de acțiune „Blocada”, a oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat de 30 de ani, domiciliat în comuna / sat Voitinel.
Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru, rezultând valoarea de 0.83 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.
Identificat la volan cu permis fals
La 26.08.2023, ora 17.00, în timp ce polițiștii din cadrul SPR 9 Șcheia efectuau serviciul de control trafic pe str. Mihoveni de pe raza satului Șcheia, com. Șcheia, în baza desfășurătorului la planul de acțiune BLOCADA au efectuat semnal regulamentar de oprire a autoturismului condus de către un bărbat de 39 ani, din com. Todirești, care a înmânat organelor de poliție cartea de identitate, certificatul de înmatriculare al vehiculului și un permis ce părea a fi emis de către autoritățile din Marea Britanie.
În momentul verificării elementelor de siguranță a permisului de conducere înmânat, polițistul care a efectuat controlul documentelor a constat faptul că acesta nu prezintă niciun element de siguranță și că permisul de conducere înmânat prezintă alt font față de un permis eliberat de autoritățile Marii Britanii.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l aclool pur în aerul expirat.
În urma verificării în bazele de date a rezultat faptul că bărbatul de 39 ani nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice și că nu este posesorul unui permis de conducere în România.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducerea unui vehicul fără permis”, „fals material în înscrisuri oficiale” și „uz de fals”.
Testat sub influența cannabisului la volan
La 27.08.2023, ora 03:05, polițiștii din cadrul Poliției mun. Fălticeni – Compartimentul Rutier, în timp ce desfășurau activități de control al traficului rutier pe raza com. Preutești, au oprit autoturismul ce se deplasa pe DJ 208, condus de către un bărbat de 26 ani din com. Verești, sat Corocăiești, jud. Suceava.
Șoferul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cannabis-5, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean Suceava unde i-au fost recoltate probe biologice in vederea stabilirii substanțelor.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducere sub influența alcoolului sau altor substanțe”.
Atenție la modificările legislative – Legea numărul 213/2023!
Această lege prevede că șoferii care conduc fără drept, sub influența alcoolului sau a stupefiantelor și provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane, vor fi condamnați la închisoare cu executare nu cu suspendare. Astfel, Legea nr. 213 din 2023 care modifică articolul 91 din Codul Penal prevede faptul că: (3^1) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336.
Potrivit noilor reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
- nu deținea permis de conducere;
- deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
- a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
- a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii vă recomandă:
Nu vă urcaţi sub nicio formă la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise!
Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.
De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului sau drogurilor comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.
Consumul de băuturi alcoolice și droguri reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.
Legea pedepseşte conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise, iar concentraţia în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.
Consumul de alcool și droguri constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!