Țara Dornelor, promovată în Germania, prin dans sportiv. Antonia Mazăre și Luca Cocinschi au reușit performanțe notabile, la una dintre cele mai importante competiții internaționale de dans sportiv

Dornenii Antonia Mazăre și Luca Cocinschi își promovează țara și locurile natale prin dans. Cei doi fac parte din lotul național de dans sportiv, iar performanțele înregistrate de aceștia fac cinste nu doar zonei Dornelor, ci și întregii țări.

 De curând, în Germania a avut loc German Open Championships – GOC, una dintre cele mai mari și importante competiții internaționale de dans sportiv, iar echipa de dorneni a concurat cu perechi din peste 15 țări, printre care China, Turcia, Lituania, Germania, Ucraina, Slovacia, Letonia, Republica Moldova, Estonia, Cehia sau Polonia.

Antonia Mazăre și Luca Cocinschi, componenți ai Clubului Bucovina Dance Studio Vatra Dornei, au luat parte la toate cele 3 competiții din cadrul GOC, reușind să obțină locuri fruntașe. Astfel, ei s-au clasat pe locul 4 în finala Juvenille 2 – Latino, din 43 de perechi participante; pe locul 9 în Semifinala Juvenille 2 – 8 dansuri, din 33 de perechi participante și pe locul 14 în Semifinala Juvenille 2 – Standard, din 32 de perechi participante.

În spatele acestui succes stau sute de ore de antrenament și tot pe atâtea ore pierdute de joacă, pentru că a face performanță este echivalent cu a munci neîntrerurpt pentru scopul tău, iar acest lucru a fost înțeles pe deplin de cei doi dansatori din Țara Dornelor.

Și pentru că și tradițiile și obiceiurile au un loc de cinste, Antonia și Luca îmbracă, de fiecare dată, cu mândrie portul popular și se alătură Ansamblului „Brădulețul” din Dorna Arini.

Povestea vieții lor este departe de a se fi scris, multe competiții, multe titluri și multe medalii urmând a fi adjudecate de Antonia Mazăre și Luca Cocinschi pe lungul drum al dansului sportiv pe care urmează să îl parcurgă.