Târgul de Toamnă „Produs în Bucovina” își deschide porțile, în perioada 13-16 octombrie, la Iulius Mall

În perioada –   în parcarea Iulius Mall Suceava va avea loc Târgul de Toamnă „Produs în Bucovina”. Anunţul a fost făcut de către preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, care a precizat că în cadrul târgului participanţii vor avea ocazia să deguste tot ce este mai bun în materie de gastronomie bucovineană.

Evenimentul este organizat de Asociația „Produs în Bucovina”, Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina” și Iulius Mall Suceava, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava, Muzeul Național al Bucovinei, Direcția Silvică Suceava, Asociația „Produs de Cluj” și Consiliul Județean Cluj.

Și în acest an, Târgului „Produs în Bucovina” va avea sloganul „Gustă din Bucovina”. Pe parcursul târgului, vizitatorilor li se vor prezenta delicatesele specifice cămării bucovinene. 

Organizatorii au pregătit și spectacole folclorice susținute de interpreți, ansambluri și formații artistice din Bucovina.