Tinerii continuă să sfideze Poliția! Un adolescent din Forăști, fără permis și cu actele mașinii expirate, a încercat să fugă de oamenii legii, dar s-a împotmolit într-un câmp

Duminică, 15 ianuarie, la ora 23.30,  polițiștii din cadrul SPR 12 Preutești aflându-se în serviciul de patrulare pe raza satului Valea Bourei, comuna Dolhești, au efectuat semnal de oprire unui autoturism, condus din sens opus. Conducătorul auto, la vederea echipajului de poliție, a mărit viteza de deplasare, refuzând să oprească la semnalele agenților de poliție efectuate cu semnalele din dotarea autospecialei de serviciu.

S-a continuat urmărirea, pe DJ 208 E pe raza satelor Valea Bourei-Boura-Manolea din cadrul comunei Forăști fiind folosite în permanență semnalele luminoase și acustice cât și portavocea, apoi conducătorul auto a virat dreapta pe un drum secundar pietruit ce duce către sat Nigotești, comuna Vadu Moldovei. Având în vedere drumul greu accesibil-pietruit și faptul că era ceață abundentă vehiculul a fost pierdut din raza vizuală a echipajului de poliție. După aproximativ 1.5 km autoturismul a fost găsit abandonat pe un câmp agricol, întrucât a rămas înpotmolit. Distanța parcursă de la momentul efectării semnalelor de oprire până la locul unde a fost găsit abandonat autoturismul este de aproximativ 7 km.

S-au continuat verificările de către SPR 12 Preutești, iar ulterior a fost identificat în zonă și conducătorul auto C.P., de 18 ani, din sat Boura comuna Forăști, iar din cercetările efectuate s-a constatat că nu este posesor de permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. 

Totodată, s-a stabilit că polița de asigurare RCA a autoturismului este expirată din 16.09.2021, fapt pentru care s-a luat măsura sancționării contravenționale a conducătorului auto cu amendă de 2.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare. Totodată, a fost sancționat contravențional cu amendă de 725 lei întrucât nu a oprit la semnalul agenților rutieri.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducere fără permis”.