Traficul prin Vama Siret pentru automarfare, blocat în continuare de protestatari

Traficul prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret din judeţul Suceava este afectat, pentru a doua zi consecutiv, de protestelor fermierilor şi transportatorilor. Aproximativ 250 de camioane aşteptau, marţi la prânz, să intre în Ucraina, prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret, însă accesul acestora a fost blocat ca urmare a protestului agricultorilor, care au ocupat DN 2 cu zeci de tractoare şi alte utilaje agricole.

„Începând din data de 15.01.2024, ora 16.15 traficul prin PTF Siret pentru automarfare, pe sensul de intrare în țară, este întrerupt, din cauza protestelor fermierilor și transportatorilor.
În ceea ce privește traficul pe sensul de ieșire din România prin PTF Siret, polițiștii de frontieră pot efectua formalitățile pentru camioanele care s-ar prezenta la control, însă acestea nu ajung în punct, tot din cauza acestor proteste.
Referitor la traficul autoturismelor, microbuzelor și autocarelor, acestea pot tranzita PTF Siret, atât pe intrare, cât și pe ieșire”, a transmis purtătoarea de cuvânt a Poliției de Frontieră Suceava, agentul șef de poliție Alina Petraru.