Un bărbat din zona Câmpulung Moldovenesc a fost arestat după ce a ameninţat cu moartea un jandarm şi a lovit un poliţist

Un bărbat, recidivist, a fost arestat preventiv după ce a ameninţat cu moartea un jandarm şi a lovit un poliţist, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, Dan Blănaru.

Potrivit lui Blănaru, „pe rolul unităţii de parchet menţionate se află o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii a două infracţiunii de ultraj, constând în aceea că la data de 19 iunie, în jurul orelor 20,15, în timp ce se afla în curtea şi în zona uşii de acces în clădirea unităţii de poliţie din municipiul Câmpulung Moldovenesc, inculpatul C.T. Ş, recidivist, a exercitat ameninţări cu acte de violenţă şi cu moartea asupra persoanei vătămate G.A din cadrul Detaşamentului de Jandarmi Câmpulung Moldovenesc, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi, ulterior, a exercitat acte de violenţă fizică împotriva agentului principal de poliţie O.D, care se afla, de asemenea, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de personal serviciu la Poliţia Municipiului Câmpulung Moldovenesc, respectiv l-a lovit de două ori cu piciorul la nivelul membrelor inferioare, după care a adresat acestuia din urmă acte de ameninţare cu violenţă fizică şi cu moartea”.
Faţă de inculpatul C.T.Ş a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 ore, începând cu data de 20 iunie, ora 02,30 şi până la data de 21 iunie, ora 02,30, iar în data de 20 iunie, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă la judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc faţă de inculpatul C.T.Ş, pentru o perioadă de 30 de zile, propunere ce a fost admisă. Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.