Un câmpulungean care a vrut să-și încheie socotelile cu viața și nu a reușit a sunat la 112 și a cerut ajutor

Miercuri, 2 noiembrie, la ora 12:30, lucrătorii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc au fost sesizaţi prin SNUAU 112  de către A. L. de 40 ani din municipiul Câmpulung Moldovenesc, cu privire la faptul că se află în pădure, pe strada Părâul Corlățeni unde a încercat să se sinucidă.

Ajungând la fața locului, a fost identificat apelantul care a relatat verbal că a încercat să se sinucidă atât prin spânzurare, cât și prin tăierea venelor de la ambele mâini și întrucât nu a reușit a apelat SNUAU 112 pentru a cere ajutor unui echipaj medical si a lucrătorilor de poliție. 

A. L. a fost transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc unde a primit îngrijiri mediacale și a fost diagnosticat cu „tentativă de suicid prin spânzurare” și „multiple plăgi tăiate”.

De asemenea, acesta a fot transferat la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc unde a fost internat în vederea acordării unui tratament de specialitate.

În cauză a fost întocmit dosar  penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.