Duminică, 15 ianuarie, la ora 12:21, echipajul de poliție rutieră din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei, care se afla în serviciul de patrulare şi control al traficului rutier pe raza comunei Dorna Candrenilor, în cadrul unei acţiuni pe linia respectării regimului legal de viteză, a oprit un autoturismul care era condus în momentul opririi de către V.C. de 35 ani din municipiul Vaslui, judeţul Vaslui, care a declarat că nu posedă permis de conducere. În urma verificării acestuia în bazele de date, a rezultat faptul că acesta nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
În autoturism, pe locul din dreapta față, se afla proprietarul autoturismului, V.G. de 27 ani din comuna Scânteia, jud. Iași, care a relatat că a încredințat autoturismul lui V.C., spre a fi condus, deși știa faptul că acesta nu posedă permis de conducere, motivând că el era foarte obosit și nu mai putea conduce.
În cauză s-a întocmit dosarul de cercetare penală, iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.