Vameșii care luau șpaga cu găleata, achitați. Ce scrie în decizia Curții de Apel Suceava

Vameșii care luau șpaga cu găleata au fost achitați printr-o decizie definitivă, după mai bine de opt ani de procese. Magistrații Curții de Apel Suceava au condamnat o singură persoană, dar cu suspendare.

Procurorii DNA au pierdut în instanță megadosarul de corupție care a făcut valuri la momentul când acuzațiile procurorilor au fost făcute publice, cu privire la corupţia din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret. După un proces care a durat mai bine de opt ani, magistraţii Curții de Apel Suceava i-au achitat marți pe majoritatea inculpaţilor. Din cele 35 de persoane trimise în judecată, doar una singură, Cornelia Grumeza, a primit o condamnare de 5 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru dare de mită.

În acest caz, avocații femeii vor face o contestație în anulare, pe motiv că faptele s-ar fi prescris.

Pentru un alt inculpat din dosar, comisarul-şef Nelu Fediuc, fostul şef al Punctului de Trecere a Frontierei Siret, procesul a încetat deoarece a survenit decesul. Potrivit minutei decizie penale, motivul achitării este că, din punct de vedere juridic, „faptele nu există”.

Potrivit procurorilor DNA, vameșii câștigau și 176.000 euro pe tura. 30 de cartușe de țigări trecute în siguranță prin vamă costau 150 de lei pentru vameș, 50 de lei pentru polițistul de frontieră.

Mai mult, suspecții primeau mita în mod repetat, fiind surprinși de nenumărate ori „numărând sau aranjând teancuri de bancnote pe care le scot din buzunarele uniformei, banii fiind scoși chiar din buzunarele în care de zeci de ori în cursul unei ture ascundeau bancnotele luate din documentele primite pentru control. (…) Scoaterea ulterioară a banilor din buzunar și numărarea lor trădează vădit luarea de mita”.