Vasile Rîmbu, fostul manager al Spitalului Județean Suceava, alături de Mihaela Mamciuc, director în cadrul Spitalului Clinic Județean Suceava, au fost trimiși în judecată joi, 2 noiembrie, pentru infracțiuni de corupție.
Dosarul se află pe rolul Tribunalului Suceava, cei doi având calitatea de inculpați. Dosarul penal a fost deschis de procurorii suceveni și se referă la o serie de informații pe care Rîmbu le-ar fi primit în luna mai 2020 cu privire la dosarul privind zădărnicirea combaterii bolilor.
Potrivit procurorilor, Vasile Rîmbu „la data faptei managerul suspendat al Spitalului Județean de Urgență <Sfântul Ioan cel Nou> Suceava, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”.
Totodată, procurorii fac precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Reamintim că pe 23 martie 2020 purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Suceava anunța că procurorii s-au sesizat din oficiu, după mai multe articole de presă, pentru abuz în serviciu și zădărnicirea combaterii bolilor, pentru că „nu au fost respectate măsurile dispuse cu privire la reglementările legislative în vigoare privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase”.
Vasile Rîmbu a fost demis pe 25 martie 2020 din funcția de manager al Spitalului Județean Suceava și a fost desemnat candidatul PSD la Primăria Suceava pentru alegerile din 2024.