Vicepreședintele CJ Suceava, Niculai Barbă, a transmis mulțumiri celor 170 de tineri violoniști participanți pe 5 iunie la Stupca la comemorarea marelui compozitor și patriot Ciprian Porumbescu și, de asemenea, invitați pentru a-l cunoaște, într-o întâlnire de suflet, pe violonistul Alexandru Tomescu.
În acest an, declarat prin Lege „Anul Ciprian Porumbescu” comemorăm 140 de ani de la trecerea la cele veșnice și omagiem 170 de ani de la nașterea marelui nostru Ciprian Porumbescu.
La Stupca, 140 de tineri violoniști au interpretat „Balada” în cadrul unui moment muzical-coregrafic, iar 30 de tineri violoniști îmbrăcați în costume populare au interpretat „Balada” și piese inspirate din folclorul bucovinean, de strajă fiind la mormântul compozitorului.
Întâlnirea va avea loc duminică, 25 iunie, la ora 12:00, la Teatrul Municipal ,,Matei Vișniec” din Suceava. De asemenea, cine dorește, poate participa la repetițiile care vor avea loc în aceeași sală, începând cu ora 16:30.
„Este o inițiativă prin care dorim să mulțumim tinerilor violoniști, părinților și profesorilor coordonatori pentru momentele de deosebită emoție din 5 iunie 2023 de la Stupca.
În zilele de 24 și 25 iunie, violonistul Alexandru Tomescu se află în județul Suceava în cadrul Turneului Internațional Stradivarius 2023, ocazie cu care va susține și concertul «IN THE MOOD FOR LOVE», o invitație de a simți cum înflorește muzica”, a spus Niculai Barbă.
Turneul Internațional Stradivarius, ajuns în acest an la a XVI-a ediție, denumită „IN THE MOOD FOR LOVE” este o invitație adresată publicului la Meditație, Reflecție și Iubire. O conexiune în armonie de sunete între vioară și pian, între muzica marilor compozitori universali și naționali, adusă în fața publicului de Violonistul Alexandru Tomescu și a lui Vioară Stradivarius Elder Voicu, acompaniat de pianista Adela Liculescu.
Concertul va avea loc pe 25 iunie, ora 18:00, la Teatrul Municipal ,,Matei Vișniec” din Suceava și este inclus în calendarul de evenimente organizate de Consiliul Județean Suceava în cadrul ,, Anului Ciprian Porumbescu”.