Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a plantat luni, 27 martie, stejari și tei la obiectivele turistice din cadrul Complexului Muzeal „Ciprian Porumbescu”, respectiv la Muzeul Memorial, Casa Memorială și la mormintele familiei Porumbescu.
„La 105 ani de la Unirea Basarabiei cu Țara, în parcul de la intrarea în Muzeul Memorial «Ciprian Porumbescu» am plantat simbolic 3 stejari, unul pentru Basarabia, unul pentru Bucovina și unul pentru Ardeal, provincii care s au unit acum 105 ani cu Țara. De asemenea, la Casa Memorială am plantat tei și stejari, iar la morminte am plantat un tei în apropierea bătrânului tei existent acolo de peste 100 de ani. Am participat la această acțiune împreună cu personal silvic și de la unitățile muzeale, cu care am stabilit ca în perioada următoare să desfășurăm o campanie de plantare în parcul Muzeului Memorial «Ciprian Porumbescu».
Pe parcursul zilei am avut o întâlnire și cu domnul primar al comunei Ciprian Porumbescu, Nimițean Dumitru, cu care am stabilit ca, împreună cu personalul silvic, să desfășurăm o campanie de împăduriri în zonele predispuse la alunecări de teren.
Tot astăzi, la Stupca, ne-am întâlnit și cu reprezentanții Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu care am discutat despre organizarea la Stupca a evenimentelor din 5 și 6 iunie, prin care îl vom comemora pe marele nostru compozitor și patriot, Ciprian Porumbescu”, a declarat vicepreședintele Niculai Barbă.