Ziua Europeană a Sportului Școlar, marcată în aproape 100 de unități școlare

Vineri, 30 Septembrie 2022 se va marca celebrarea Zilei Europene a Sportului Școlar – European School Sport Day. Aceasta va fi sărbătorită în întreaga Europă cu ajutorul organizatorilor naționali având ca principal grup țintă unitățile școlare de toate nivelele, cadrele didactice și bineînțeles elevii. Cu toții vor celebra această zi sub sloganul Going Green in Sport. Coordonatorul european al proiectului este Hungarian School Sport Federation cu monitorizarea International Sport and Culture Association Danemarca având coordonator național Asociația Județeană Sportul pentru Toți Suceava fiind susținut de Uniunea Europeană.
La nivel național s-au înscris 545 de unități școlare, grădinițe, școli gimnaziale, licee sau cluburi sportive ce lucrează cu elevi și copii din toate zonele geografice ale țării. Din județul Suceava vor participa activ 95 de unități școlare distribuite atât în mediul urban cât și în cel rural, din toate Cercurile metodice ale
județului.
Activitățile de celebrare a European School Sport Day vor consta în jocuri dinamice și distractive, crosuri, jocuri tradiționale și ale copilăriei, jocuri sportive, drumeții, dansuri dar și acțiuni de ecologizare a spațiilor școlare prin care elevii să învețe să prețuiască natura.
Pentru cei interesați se pot obține mai multe informații despre aceasta activitate la site-ul www.essd.eu