Arhitectul sucevean Bogdan Adomniței și-a pierdut viața într-un accident aviatic. Acesta învăța să piloteze

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în această seară în zona comunei Gălănești. La bordul avionului se aflau două persoane. Este vorba despre instructorul de zbor, locotenentul comandor în rezervă Marcel Iliese, originar din comuna Arbore, şi arhitectul sucevean Bogdan Adomniţei, care îşi cumpărase avionul de aproximativ 10 zile şi făcea cursuri de pilotaj.

Potrivit ISU Suceava, atât pilotul, cât și pasagerul, și-au pierdut viața în urma impactului cu solul. La fața locului au fost trimise efective ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.

„Din păcate, informația inițială se confirmă, sunt două victime decedate de sex masculin. Colegii mei ajunși la fața locului nu au găsit probleme deosebite în sensul ca avionul să fie în flăcări, s-a asigurat perimetrul, iar ancheta a fost preluată de organele abilitate”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, cpt. Alin Găleată.

Marcel Iliese era unul dintre cei mai mari colecționari de insigne de Aviație din România. A fost pilot militar si civil dar si instructor de zbor la Școala Superioară de Aviație Civilă.

Arhitectul inginer Bogdan Adomniței era administratorul firmei MOLDPROIECT-ASD SRL.

Acesta a absolvit Facultatea de Arhitectură „G.M.Cantacuzino” secţia Arhitectură și Facultatea de Construcţii si Instalaţii, secția Construcţii Civile Industriale si Agricole din cadrul Universității Tehnice „Gh. Asachi” Iași, precum și un Master în cadrul Universității Tehnice „Gh. Asachi” Iași la Facultatea de Arhitectură pe tema Conservare, Restaurare și Reabilitare Arhitecturală.

Totodată, Bogdan Adomniței a făcut și cursuri postuniversitare în cadrul Universității Tehnice „Gh. Asachi” Iași, Facultatea de Arhitectură pe tema: Strategii actuale în dezvoltarea urbană.