iulian cimpoes1
iulian cimpoes1

Cimpoieși străini Bukowinei, via PNL. Made in Gâză Drăgușanul

Pentru că timpul trece în defavoarea impostorilor publici, iar managerul CCB, Sorin Filip, lungind-o în așteptarea lunii decembrie în loc să stârpească rapid corupția din instituție, se ocupă, mai nou, de REVISTA PRESEI pentru Herr Ghitză Flutur în locul profesorului-consilier Niculai Barbă, promovat ca Vice of Miami Fire Rescue Department de Bukowina, nu putem să nu tragem, și noi, olecuțîcă mâța de coadă, pentru a prezenta mărunțișuri din actualitatea zilei, în comparație cu GROZĂVIILE ce le mai avem de prezentat urmare a anchetelor noastre jurnalistice.

Așadar, măruntul milițean scms. Alexandru Duțuc (mărunt prin raportare la cutrele barosane din administrația județeană) ajuns printr-o conjunctură favorabilă stăpân pe calul troian al Serviciului de Permise și Înmatriculări Auto (atenție! nu e comisar între colonei, nu e general ori mareșal, fiind doar subcomisar – adică ceva mărunțel în ierarhia funcționarilor publici cu statut special ai IPJ sau Prefecturii Suceava) cunoscut ca un profesionist desăvârșit, ne spune ceva uimitor Click AICI! News Bucovina, contrar logicii practicate de impostorii actuali ajunși la putere, dovedind că, înainte de toate, nu este un românaș avar după agoniseală, precum cei din Mereni sau Fălticeni, ci un funcționar european de un caracter măreț și o demnitate și onoare pe măsură.

Sunt în fața unei decizii pe care nu-mi doresc să o iau, dar foarte probabil, când voi epuiza soluțiile, va trebui să fac un pas în spate și să las locul altcuiva care să reușească și să aibă norocul să găsească soluții mai bune decât cele pe care le-am identificat eu până în acest moment. Orice om cu demnitate care realizează că nu-și poate îndeplini obiectivele recurge la acest gest… În momentul când voi avea în față reprezentarea faptului că nu reușesc și că nu mai există soluții ca eu să pot să-mi îndeplinesc obiectivele, singurul lucru de bun simț pe care voi putea să-l fac va fi acesta”.

logo-color News Bucovina

Vezi tot interviul cu

scms. Alexandru Duțuc Click AICI!

 

Funcționarul statului Duțuc a dovedit că depășește cu mult înțelepciunea graurilor hămesiți și a impostorilor din administrația și politica suceveană.

Sorin Filip și Niculai Barbă, deși voit nu vor să găsească soluții corecte, datorită faptului că sunt inculți d.p.d.v. legislativ și managerial, în loc să facă un pas în spate, așteaptă neputincioși și inconștienți, prin impostura într-o sinecură de circa 15.000 lei lunar, să-i împingă curajosul Flutur fie cu alt pas înainte, fie spre malaxorul binom DNA SRL al CJ, sperând naivi ca tot el să-i salveze ulterior.

O altă catastrofă cu care s-au pricopsit bucovinenii în acest mandat PNL & USR-ul lui Flutur, este prefectul useristo-habarnist al județului Suceava, reprezentantul în teritoriu al guvernului liberal Florin Cîțu, numitul sexpert Iulian Cimpoeșu.

Prefectul Cimpoeșu a fost învățăcelul impostorului Ion Drăgușanul la un trust de presă din anii ’90 și angajatul, până mai ieri, stimabilului Emil Ursu la Muzeul Bucovinei al CJ-Flutur, unde ocupa funcția de, atenție!, expert în conservare bunuri patrimoniu, bunuri și patrimoniu cultural despre care nu prea știe mai nimic. Iată… interviul meritocratului Iulian Cimpoeșu la SuceavaLIVE Facebook Click AICI!

Iată și o epigramă clasică, despre condiția Ursului, în raport cu ursarul, pentru că nu putem trece peste…
URSARUL
„Te-am scos din codru, te-am civilizat,
Dansezi perfect, eşti primul urs umblat,
Ai pentru mine, barem, gânduri bune?
Mă cam jenează lanţul, că ţi-aş spune! ”
(Aurel Iordache)

Însă nu toți urșii cunoscuți de noi știu să vorbească! Unii nici măcar nu mormăie, obișnuiți cu lanțul…

Tot acest pseudo-meritocrat Cimpoeșu (individul nu-și cunoaște meseria de bază – fiind ocrotit de Emil Ursu – ce să mai vorbim de atribuțiile și obligațiile unui demnitar cu rang de înalt funcționar public) dovedește că sloganurile de campanie ale USR erau niște lozinci ieftine pentru prostit electoratul credul.

Vrem o țară ca afară, vrem meritocrație, jos corupția și fără penali în funcții publice au fost doar expresii din discursuri ordinare de campanie, iluzii ce speculau electoral o sensibilitate a unei nații aflate în haos și la care s-au scăpat frâiele demult.

Dovadă stau atât primele discursuri ale catostrofei de prefect-muzeograf Cimpoeșu, cât și primele activități ori solicitări avute de la specialiștii din aparatul bugetar, dar și asumarea repunerii în funcție a unor milițieni anchetați pentru luare de mită baștană și spălare de coco.

Al naibii prefect și a naibii Uniune pentru Salvarea României, după ce propriul președinte mincinos le-a fost prins cu mâna băgată adânc în borcanul cu miere europeană, au ajuns să respecte, exagerat de mult, drepturile aberante și prezumpția de nevinovăție a pușcăriabililor dovediți.

Prefectul Cimpoeșu se acoperă cu adrese trimise la o unitate de parchet deși, conform legislației în vigoare, principiilor și eticii partidului din care face parte, putea decide măcar suspendarea temporară a ”criminalilor de pe șosele” până la clarificarea situației lor juridice.

Chiar dacă escrocii au doar calități de intimați, făptuitori, suspecți, inculpați etc, nefiind condamnați definitiv, totuși din corelarea legislației și probelor rezonabile, deja publice, și acceptate de MINIM două entități judiciare diferite (o unitate de parchet și o instanță penală de judecată) chiar și fără sentințe definitive, înaltul muzeograf anticorupt Cimpoeșu putea respecta măcar programul de guvernare și măsurile trîmbițate în campanie de Uzurpatorii pentru Salvarea României.

Vorba cuiva, ieșirea din slogan e doar prin ieșirea din funcție!
iulian cimpoesu prefect usr 1
Culturnicii Cimpoeșu și Drăgușanul – Călăritul puterii, dans cultural rutean în Bukowina lui Invers

V-am prezentat, mai sus, un tânăr specialist, în acest caz un polițist rar întâlnit, prin comparație cu nemernicia și impostura unor fătălăi susținuți politic și plantați pe sinecuri bănoase și nepotrivite pentru școala lor. Meritocrație în USR-PNL?!

Mai jos, pentru a nu crede cineva că nu mai avem probe certe de impostură culturală, iată, încă o dovadă a altei catastrofe – calamitate culturală publică din Bukowina lui Invers, impostor consacrat ce ține cu dinții kurului de scaunul și banul public discreționar împărțit de stăpânul ducatului, distrugătorul de patrimonii naționale, păduri, munți și resurse minerale, Gheorghe Flutur.

Pentru că tot e vorba de cimpoieși străini Bucovinei, crescuți și modelați de impostorul Găză Drăgușanul pentru a-i fi livrați nababului arhiduce Flutur, iată…

ion dragusanul 5
ILLUSTRIERTE BUKOWINA: Tradiţii

De aici Austria-forum.org Clik! recuperează (conform fișei de post la CCB ) ceva nepierdut niciodată și tot de acolo fură impostorul drepturile intelectuale pentru a mistifica istoria națională, pentru și, pe banii Consiliului Județean Suceava. Cine? Iată-l: Click AICI!

Ca să nu mai zicem că e din secțiunea dedicată în volum Galiției Click AICI! și n-are nimic de-a face cu Bucovina Click AICI

”Drăgușanul? E eroul
Ce-l poartă în slăvi ecoul,
Cu opera lui și alura
El ne-nalță incultura”

Uite cum botează el? „Cimpoieș rutean” …dar nu e nici un rutean acolo, este un polonez care cântă la cimpoi

ion dragusanul 6
Originalul falsului impostorului Drăgușanul. Fals efectuat în exercitarea atribuțiilor de serviciu la CCB și CJ al PDL-PNL

Domnule Filip, Barbă și Flutur, reiterăm, este un fals efectuat în exercitarea atribuțiilor de serviciu la Centrul Cultural Bucovina al CJ Suceava! Mai trebuie alte probe, doar una nu e suficientă?

Or, să înțelegem că pentru domniile voastre e normal așa ceva…!

”Cu cizme și cu lopată,
Flutur e pe șantier
Cam cum e Gâză în artă,
Nu colonel, ci plutonier.”

iulian cimpoesu
Fotografia zilei: Fereastra nearsă din Palat

Cui dă prefectul, muzeograf Iulian Cimpoeșu, de pomană ”înghețata”când deschide, dimineața, fereastra de la Palat?

Interesant ce va alege! angajatorilor săi de-o viață din PDL-PNL sau hienelor hămesite din USR? Vom vedea…

iulian cimpoesu prefect usr
USR, în toată țara

”La vremea asta, de ciumă și război,
Sănătate vă dorim și noi!
Tot înainte la plăcinte
Iar la război cu kuru înapoi…”

Atunci când vă apucă mila ori lehamitea, amintiți-vă, vă rugăm frumos, de  politically correct și atacurile suburbane la adresa unor doamne, domni, ierarhi bisericești, instituții, simboluri naționale – Click AICI!. O listă ce se va actualiza pe parcursul investigațiilor noastre!

→ Reamintim că articolele din rubricile noastre nu se adresează tuturor inculților și impostorilor, drept urmare vă invităm să părăsiți site-ul imediat ce începeți să constatați că sunteți manipulați ori vă izbiți frontal de un material prea minor pentru Dvs. Vă recomandăm să nu vă stricați calitatea vieții cu noi!

Pentru cei care cred că suntem niște impostori mediatici Click AICI!, pigmei ne-jurnalişti care se nutresc cu banii altora, şmecheri vag alfabetizaţi în pseudo-studii superioare, slugoi nepricopsiți, ratați ai Sucevei ori pleava submediocrităţii sucevene, și vor să pună mâna pe bardă, deranjați fiind, de ceea ce apare pe un amărât de site pe care nu-l citește nimeni Click AICI!, vă informăm:

  • Ziarul Ducatul Bukowina (departament independent de investigații) invită toate persoanele care apar în materialele noastre să trimită un punct de vedere la sediul redacției sau pe adresa de mail [email protected] în cazul în care consideră că anumite aspecte referitoare la domniile lor nu sunt adevărate ori conforme cu realitatea.
  • Pentru încurajarea și stimularea schimbului de opinii cu persoanele supuse investigațiilor noastre jurnalistice, vă anunțăm pe această cale că, dacă considerați necesar a avea un drept la replică transmis live, ne-am rezervat și spațiu de emisie la un post regional de televiziune, în zilele de luni și joi în intervalul orar 20,00-21,30. În cadrul acestor emisiuni dedicate anchetelor noastre va participa, pe lângă moderator, și un reporter al Ziarul Ducatul Bukowina.
  • Telefon redacție: 0750.838.231 (pentru programări în emisiuni, pentru transmis informații  și materiale de presă)
    Telefon administrație: Tiberiu-George Beldiman: 0745.575.407 (nu deranjați inutil pentru probleme de publicistică, politică editorială sau contractare!).

Fiți cu ochii pe Noi, pentru că noi vi-i deschidem!

unii citesc și adorm.

alții citesc și se trezesc…

Spargem tiparele presei sucevene! Râdem și, în același timp, descoperim infractori!

sigla
Bukowina lui Invers, ochiul din craca de la geam!