Deputatul Gheorghiu: „Cultura este unul dintre cele mai prețioase daruri pe care le avem”

Fostul ministru al Culturii, deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu, a transmis un mesaj de Ziua Culturii Naționale. Potrivit acestuia, cultura este unul dintre cele mai prețioase daruri pe care le avem, o comoară care ne definește și ne leagă într-un mod special.
„Încurajez fiecare român să își dedice puțin timp pentru a se bucura de această comoară, să exploreze universul minunat al artelor și să descopere bogăția istoriei și tradițiilor noastre, astăzi, de Ziua Culturii Naționale, dar și ori de câte ori au ocazia. Fie că este vorba de lectură, teatru, muzică sau oricare altă formă de expresie culturală, consumul nostru de cultură nu face doar bine sufletului, ci și întregii societăți. Cultura ne unește, ne educă și ne ajută să înțelegem mai bine lumea în care trăim.
Aș dori să subliniez importanța sprijinului constant pentru sectorul cultural din partea autorităților, dar și a cetățenilor. Prin susținerea instituțiilor culturale, a artiștilor și a evenimentelor culturale locale, contribuim la construirea unei societăți mai bogate și mai conectate.
 În calitate de fost ministru al culturii, îmi amintesc cu căldură momentele în care am avut privilegiul să contribui la promovarea și protejarea patrimoniului cultural al României. Ca deputat am inițiat legea prin care anul 2023 a devenit Anul Ciprian Porumbescu și care a facilitat organizarea, pe parcursul întregului an ce a trecut, a unei sumedenii de manifestări culturale prin care au fost celebrate viața și opera marelui compozitor bucovinean, atât aici, acasă, cât și în restul țării și peste hotare.
Să sărbătorim împreună Ziua Culturii Naționale într-un spirit de apreciere și respect față de moștenirea noastră culturală! Să ne bucurăm de frumusețea creației artistice, să susținem artiștii și să cultivăm o comunitate culturală puternică și unită!”, a transmis Bogdan Gheorghiu.