Incendiu de proporții la Panaci. Flăcările au pornit de la un cablu electric defect

Duminică, 26 februarie, în jurul orei 15:00, pompierii militari ai Detașamentului Vatra Dornei au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în localitatea Panaci.

La sosirea echipajelor incendiul se manifesta generalizat la o anexă din lemn cu destinație multiplă (garaj, atelier, beci, bucătărie de vară) cu posibilități de propagarea la o casă de locuit (aflată la aproximativ 5 metri distanță).

Au ars anexa pe o suprafață de aproximativ 180 de metri pătrați, un autoturism și alte bunuri aflate în interior. S-a degradat fațada pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați și două uși din PVC.
Din cauza flăcărilor și a temperaturii, s-au degradat fațada casei la o locuință învecinată pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați și elemente de tâmplărie din PVC.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau deteriorat.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit.