IPS Calinic, despre DNA-ul Bisericesc: „Nu am cunoștință”

Un enoriaș deranjat de faptul că s-ar fi înființat un DNA bisericesc i-a scris arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, subliniind că „facem politică și nimic mai mult, politică, diplomație, compromis, răzbunări, nimic duhovnicesc…”.

„Înaltpreasfințite Calinic, iar îndrăznesc să vă supăr, dar nu am cui să îi scriu pentru că la Cancelaria Sfântului Sinod nu te bagă nimeni în seamă, dar vreau să mă lămuriți și să-mi explicați, poate am înțeles eu greșit, dar asta am înțeles:

Înaltpreasfințite Calinic, asta ne trebuie nouă, s-au rezolvat toate problemele din Biserica Ortodoxă Română, cu sectele, ereziile, schismele, masonii, încălcările de canoane, și ne lipsea un DNA BISERICESC, am ajuns de râsul sectarilor, ereticilor, ateilor, neo-marxiștilor (le dăm apă la moară) care arată cu degetul spre noi, de parca la ei ar fi totul „roz” și tot răul din țara asta este în Biserica Ortodoxă Română, noi îi susținem prin laicizarea Bisericii Ortodoxe Române, ecumenism, DNA, compromis, politică.

Acest DNA-BISERICESC încalcă toate canoanele ce țin de autonomia eparhială, băgând în Biserică un corp de control mirenesc… Dar dacă s-a primit ordin pe unitate să se „distrugă” Biserica din interior, executăm…

Pleroma Bisericii a fost desființată, autonomia eparhială la fel, s-a introdus erezia supremației ierarhului … , facem politică și nimic mai mult, politică, diplomație, compromis, răzbunări, nimic duhovnicesc… doar răzbunări și reglări de conturi, asta va face acest DNA-BISERICESC!

Despre … care se antepronunță o să se vorbească în Sfântul Sinod?!, NU CRED, pentru că el de fapt conduce și dă direcția spre care se merge!!!

IERTAȚI-MĂ”, i-a transmis M.G.E. ierarhului.

De cealaltă parte, IPS Calinic a spus că el nu are cunoștință despre înființarea unei astfel de structuri și i-a urat enoriașului „Pace și multă liniște sufletească!”.