Județul Suceava se confruntă cu un nou val de gripă. DSP recomandă vaccinarea

Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Gabriela Budeanu, a informat joi, 9 martie, că județul Suceava se confruntă cu un nou val de gripă. De altfel, Gabriela Budeanu recomandă persoanelor din categoriile vulnerabile să se vaccineze antigripal, subliniind că la medicii de familie mai sunt distribuite aproximativ 900 de doze de vaccin antigripal.

Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava a mai spus că săptămâna trecută au fost raportate în județ 72 de cazuri de gripă, din care în 25 de cazuri a fost necesară spitalizarea. 

Trebuie precizat că în săptămâna 27 februarie- 5 martie a.c. au fost raportate 2.273 de cazuri de infecții respiratorii acute, din care 34 au necesitat internare. De asemenea, au fost raportate 339 de pneumonii, din care 64 de pacienți au fost internați în spital.