Marius Rîpan, bilanț al celor două mandate de viceprimar: Zeci de kilometri de drumuri asfaltate și de utilități extinse în municipiul Vatra Dornei

Viceprimarul municipiului Vatra Dornei, Marius Rîpan, a făcut un bilanț al investițiilor ce s-au realizat de când face parte din conducerea unității administrativ teritoriale dornene. De asemenea, viceprimarul dornean a prezentat și proiectele la care se lucrează în prezent și pe cele pentru care se așteaptă apelurile de proiecte pentru a fi depuse în vederea finanțării.

În ceea ce privește infrastructura rutieră și domeniile conexe, Marius Rîpan a contribuit semnificativ la realizarea multor investiții. De altfel, el a declarat în cadrul emisiunii „Jos Masca”, moderată de redactorul șef al ziarului SuceavaLIVE, Raluca Bercea, că el prezintă cetățenilor doar obiectivele de investiții pe care le-a realizat împreună cu primarul Ilie Boncheș și nu și pe cele pe care edilul le-a făcut în primul mandat.

„De la preluarea primului mandat de viceprimar, împreună cu primarul municipiului Vatra Dornei, am pus un foarte mare accent pe modernizarea străzilor. Astfel că am reușit să asfaltăm străzi de pământ și să modernizăm străzi deteriorate pe o lungime de 25 de kilometri. Printre străzile asfaltate se numără Aluniş, Baladei, Diecilor, Ghioceilor, Independenţei, Izvorului, Lucian Blaga, Vasile Deac, Minelor, Molidului, Nicolae Bălcescu, Petreni, Tudor Vladimirescu, Vulturului și Dealul Negru. De asemenea, au fost modernizate și străzile de acces în oraș, printre care Calea Transilvaniei, Podu Verde, Foresta, Unirii, Botanist Procopeanu Procopovici, Oușorului, Pinului, Azurului, Gladiolelor, Negrești, Vasile Lițu, Bârnărel, Piscului, Telefericului, Eroilor, Chilia, Bistriței, Sondei, Ansamblul Transilvaniei, Dornelor și Schitului”, a spus viceprimarul municipiului Vatra Dornei, Marius Rîpan, care a adăugat că și trotuarele aferente acestor străzi au fost reamenajate.

De asemenea, și parcările au reprezentat o prioritate pentru administrația de la Vatra Dornei, astfel că, de când face echipă cu Ilie Boncheș, Marius Rîpan s-a ocupat de amenajarea parcărilor pentru trafic greu de pe DN17, zona Roșu, de amenajarea parcărilor de domiciliu din cartierele de blocuri: Mălinilor, Florilor, Uniri DB4, Sondei și Ansamblul Transilvaniei, dar și de sistematizarea străzii Azurului, ce a inclus alei de acces, parcări, ziduri de sprijin și magazii metalice. De asemenea, au fost modernizate aleile de acces la blocurile din oraș și refăcute scările de la Runc.

Și cum utilitățile sunt extrem de importante pentru o bună dezvoltare, echipa liberală din fruntea Primăriei Vatra Dornei a extins rețelele de apă și canalizare pe străzile Poligonului, N. Titulescu, Miriștii, Eroilor, Zimbrului și Chilia, iar rețeaua electrică pe strada Zimbrului.

 

Marius Rîpan: „Se lucrează constant la îmbunătățirea infrastructurii rutiere”

 

Investițiile în infrastructura rutieră și domeniile conexe nu se opresc la proiectele implementate până acum, ci continuă cu alte investiții la care se lucrează în prezent și care vor fi finalizate într-un timp scurt.

Potrivit viceprimarului Marius Rîpan, unul dintre cele mai importante proiecte atrase în municipiul Vatra Dornei este cel de mobilitate urbană, ce presupune o lungă serie de lucrări. Este vorba despre modernizarea străzilor Republicii și Mihai Eminescu, reabilitarea pasajului subteran CFR, reabilitarea trotuarelor aferente străzilor Republicii și Mihai Eminescu, înființarea pistelor de  biciclete pe o distanță de 2,2 km pe fiecare dintre cele două sensuri, realizarea canalelor tehnice magistrale, reabilitarea podului pietonal peste râul Dorna și pavarea străzilor Luceafărului și Republicii, din zona Cazinoului, cu piatră natural, înființarea de parcări, modernizarea iluminatului public, în zona centrală, pe străzile Mihai Eminescu, Luceafărului și Republicii, precum și achiziționarea de autobuze hibrid pentru transportul local în comun.

„De asemenea, în implementare avem și modernizarea mai multor străzi din municipiu, respectiv Arcașului, Mestecenilor, Gheorghe Manoliu, Nicolae Titulescu, Lumea Nouă, Sondei, Oborului, Plutașilor, Bucovina, Poligonului, Bârnărel, Podu Verde și Mihail Sadoveanu. Nu ne vom opri aici, pentru că dornenii au nevoie de străzi modernizate pe care să circule. De aceea, avem în continuare și alte proiecte de asfaltare pe care le vom demara”, a spus Marius Rîpan.

El a adăugat că, tot acum, se lucrează și la extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare pe mai multe străzi din Vatra Dornei, respectiv pe strada Colăcelu, strada Silvicultorului, strada General Gh. Manoliu, strada Plutașilor, strada Călimani, strada Bucovina, strada Bârnărel, strada Miriștei, strada Nichitușeni, strada Popeni, strada Zimbrului, strada Todireni și pe strada Căprioarei.

Lucrări de reabilitare se execută și asupra sistemului de iluminat din oraș, în prezent lucrându-se la înlocuirea a 910 de corpuri de iluminat, înlocuirea stâlpilor proprietatea Primăriei, repoziționarea unora dintre ei, înlocuirea cablurilor de alimentare cu energie electrică, dar și la realizarea canalizației tehnice pentru mutarea tuturor cablurilor, inclusiv a celor de telecomunicații, în subteran. De asemenea, se lucrează și la montarea de aparate de iluminat stradale cu LED-uri, eficiente din punct de vedere energetic și luminotehnic, pe toți stâlpii existenți, repartizate pe categorii de putere, dar și la implementarea sistemului de telegestiune (control la distanță).

„Pentru siguranța cetățenilor, avem în implementare un proiect de înființare a unui sistem de supraveghere video inteligent, ce va facilita monitorizarea traficului si siguranța drumurilor publice, în 47 locații. Astfel, vor fi montate 91 de camere de supraveghere și 12 difuzoare de adresare publică. De asemenea, vor fi montate 21 de camere de supraveghere de tip LPR (Licence Plate Recognition – Înregistrare număr înmatriculare), vor fi amenajate centre de date si monitorizare în timp real a stării localității și va fi achiziționat un set de drone”, a explicat Rîpan.

Viceprimarul dornean a mai spus că se lucrează și la crearea a 26 de puncte de reîncărcare, prin montarea a 13 stații de reîncărcare petru vehicule electrice în următoarele amplasamente: Calea Transilvaniei, Complex Balnear, Pârtia Veverița, Zona Roșu, str. Argestru, parcare Policlinică, parcare Lunca Dornelor, parcare strada Băii, Bază sportivă Runc, parcare Primăria municipiului Vatra Dornei și parcare E-On Vatra Dornei.

„Un alt proiect foarte important pentru dorneni este cel privind reabilitarea parcului central și a izvoarelor de apă minerală și restaurarea clădirii de patrimoniu Izvorul Sentinela.

Acesta prevede restaurarea clădirii monument istoric clasa A, Sentinela, amenajări de scuaruri, spatii de recreere și locuri de joacă pentru copii, reabilitarea aleilor pietonale existente, dotarea cu mobilier urban, modernizarea iluminatului nocturn și reamenajarea izvoarelor de apă minerală, regenerarea arhitecturii peisagistice, (păstrarea speciilor valoroase și completarea cu arbori și arbuști din specii adaptabile zonei). Sper să primim finanțare cât mai curând, astfel încât să putem demara și aceste lucrări importante”, a subliniat Marius Rîpan.

Și cum nevoile cetățenilor sunt într-o permanentă schimbare echipa de la Vatra Dornei lucrează constant la noi și noi proiecte, menite să crească calitatea vieții locuitorilor. Aici, trebuie să știți că o parte dintre acestea au fost deja scrise și, în funcție de oportunitățile de finanțare, vor fi depuse pe programe guvernamentale sau europene, astfel încât să se transforme în investiții concrete.

„Vrem să reabilităm cele două parcuri de la intrarea pe strada Mihai Eminescu din ambele sensuri, dar și parcul din vecinătatea clădirii Primăriei și spațiile verzi de pe Aleea Dornelor. De asemenea, vom căuta finanțare și pentru amenajarea malurilor râului Dorna. Acestea sunt doar două dintre proiectele pe care vrem să le implementăm, lista acestora este mult mai lungă și include investiții în toate domeniile și în toate zonele din municipiul Vatra Dornei”, a conchis viceprimarul dornean.

Reamintim că Marius Rîpan este viceprimar al municipiului Vatra Dornei din anul 2016, iar la alegerile locale din 9 iunie 2024 va candida din partea Partidului Național Loberal pentru funcția de primar.