Revenim cu mărturii pentru hiclenia hoțească a „mărturisitorului ” Gâză Drăgușanul, cum mai prezintă el istoria nației însă, mai ales, istoria Bukowinei, trădată, zice el, de unii, niște Brătianu & Ferdinand, noroc că veni el cu pluta, de la Mereni, să ne dumirească!
Drăgușanul citează din presa străină, deci nu că ar zice el, poftim de-de, dacă vă ține cureaua, iaca, mai jos, câteva dintre imbecilitățile prezentate public de dumnealui drept adevăruri culese din presa internațională, în fapt, colaționări pripite de imagini botezate alandala, aiurea, la plesneală, mizând pe necunoașterea subiectului sau a categoriei ori a sursei sau a metodei, mă rog, hoț de internet…
„ …Le Miroir, 20 august 1916: Şarjă căzăcească în Bucovina
*
Imaginile din Războiul Reîntregirii Neamului, în Bucovina, care completează setul de acum câteva zile, sunt publicate pentru prima dată în Bucovina, după un secol de nepăsare. Sunt mărturii cutremurătoare despre noi, despre antecesorii noştri şi despre cumplita nedreptate făcută bucovinenilor şi datorită laşităţii cuplului de cârmuitori ai regatului românesc Brătianu – Ferdinand, dar şi datorită statornicei credinţe faţă de tronul austriac, pe care o purtau bucovinenii.
*
Până de curând, îmi închipuiam că sunt puţine mărturii despre Bucovina anilor de calvar ai Primului Război Mondial: cele câteva fotografii păstrate în biblioteca Academiei Române, cele câteva caricaturi din presa vremii, care satirizau laşitatea nepăsătoare a Regatului României în faţa ororilor care se petreceau în Bucovina, precum şi cele câteva mărturii inexpresive din cărţile lui Teodor Bălan şi Ion Nistor. Mărturii, însă, există berechet, dar trebuie căutate prin memoria popoarelor înzestrate cu memorie. Ceea ce şi fac eu de câteva zile.”
Iată pagina ORIGINALĂ din Le Miroir, 20 august 1916:
…și aceeași imagine din alte surse, abundente dealtfel… a se căuta pe Google ”World War I. In Picardy, British cavalry training (1916) – Image ID: CW5YBC” sau a se da Click pe link-urile de mai jos:
Ramsbottom Branch of The Royal British Legion Click AICI!
National Army Museum Behind the scenes: British cavalry and the Western Front Click AICI!
Pentru cine dorește, și este interesat, iată întreaga colecție originală Le Miroir,1912-1920 – Click AICI!
Aproximarea, by-pass-ul (adică luarea pe arătură, de-a curmezișul) reproduc starea discursului interior al domnului Gâză-Drăgușanul, care prezumă, în mod greșit, după cum se vede, că are de-a face doar cu năuci de talia sa… În acest exemplu încă este evidentă concepția sa despre informația obținută de pe internet, ca despre o pradă, fac ce vreau cu ea, apoi, la urmă, o dedic apropiaților și fac și o expoziție, la muzeu, la prietenul Ursu – doctor în spade…
Alte câteva exemple vor fi aduse la cunoștința publicului ofensat și insultat în inteligența sa, ca să se știe…
Unele sunt de-a dreptul comice, altele sunt ori reprezintă ingerințe grave în adevărata viață culturală a Bucovinei. Această brambureală culturală, confuzie de termeni și de valori, se petrece, vom preciza mereu, într-un oraș care a concurat la statutul de „capitala europeană a culturii” și care are, Suceava, o universitate, dar și o secție a Uniunii scriitorilor, numită „…din Bucovina…”.
Sigur că toate acestea aveau nevoie de un vechil, poate de un arendaș cultural, conform programului partidului de înfăptuire a societății capitaliste multilateral dezvoltate și înaintare a Bukowinei spre globalism… Al cărui partid? Al tuturor…
După dovezile care îngenunchiază OPERA plină de plagiat, fals, uz de fals și mistificare a istoriei naționale (acesta credem că e cel mai grav aspect!), nu se poate să nu vă prezentăm și ceva din impostura ce trebuie probată (pentru procese!) din VIAȚA și CARIERA șmenarului Drăgușanul.
Cum am mai spus, trebuie să avem îndoieli la ce NU zice Drăgușanul, nu la ce zice! Ce zice, e din start fals! Iată ce afirmă impostorul:
Servilii guralivi, aplaudaci limitați, confundă un subiect de interes public (demarat mai în glumă cu insulte copy/paste – poate se prinde prostu’ la timp) privind corupția și impostura lui Drăgușanul și probat cu dovezi fără putință de tăgadă, cu ce? cu linșajul mediatic flecar și ziaristica combinatorie practicată de Mercenarul Negru în decursul vieții pe la diferite trusturi de presă, click aici pentru LISTA defăimaților lui Drăgușanul.
Ne tot amenință impostorul cu inJUSTIȚIA și PENALUL, doar doar ne-o închide gura și își salvează imaginea măcar în fața pretenarilor de pe net și a vreo trei fufe interesate de cârdășia cu nevolnicu’ de fiu-su la supt subcultura lui herr Flutur – pentru că își dă seama, șmenarul, că-i doborâm toată OPERA falsificată și decontată din bani publici – deși afirma, tot Maestru’ în falsuri, că ”oamenii inteligenți nu dau în judecată și nu fac plângeri”!
Dar iată, mai jos, câte plângeri a făcut impostorul Drăgușanul de vreo 5 ani încoace…, fără să-i facă nimeni nimic rău, ci doar bine (a se citi, consultant cu derogare de studii)
De fapt, i-am făcut și ceva nasol, fără voie, de nevoie, respinși de colhozul gâzisto-gazetăresc, deci legitim, moral și legal, i-am limitat o perioadă tainul din presă, cel nedeclarat la fisc.
După cum ați văzut mai sus, nu mai suntem impresionați de multiplele lui plângeri și sesizări, de super-avocații lui specializați în penalul lor, le-am trăit deja pe toate, individul făcându-ne nenumărate anunțuri (a se citi șantaje) și denunțuri penale, inclusiv pentru HĂRȚUIRE (cu urmăriri de filme!), ȘANTAJ, AMENINȚARE și alte fapte de CORUPȚIE născocite, de cu foarte mult timp în urmă. Ce mai contează încă un denunț în plus! Însă, prin ceea ce face și scrie, zilnic pe site și Facebook, impostorul își compromite nu doar activitatea publicistică, ci își aruncă la gunoi și activitatea de ziarist – mercenar negru (plătit tot la negru) pe care a desfășurat-o în ultimii 20 de ani și pe care o desfășoară încă, dovedind tuturor că și această activitate a făcut-o tot după ureche, urechea lui de sufleor de sub șcenă cu studii minimale.
Habar nu are legislație specifică pe domenii, nu are habar nici de Codul Etic și Deontologic al jurnalistului, cum nu avea nici despre cel al bugetarului contractual angajat în instituții publice. Sau dacă are ceva (habar, oricum la general) îl aplică/invocă doar când este el cel vizat de o investigație jurnalistică, deși știe că sursele sunt protejate, probele verității sunt irefutabile, subiectul dezbătut este de interes public local (deocamdată…), bază factuală este kklâu, iar jurnaliștii au drepturi CEDO extinse comparativ cu un bugetofag cu drepturi constrânse/limitate de legislația specifică statutului său de funcționăraș. Deci, avantaje și dezavantaje!
Insă, impostorul vrea doar avantajele, din ambele părți dacă se poate, în condițiile în care el este un farsor în amândouă baricadele. El vrea să reprezinte, cu sfertodoctism, atât statul român, cât și câinele de pază al societății – presa. Iar în instanțele sucevene, se recomandă a fi ziarist activ, știind că acolo este apărat doar defăimătorul-jurnalist.
De ce? veți afla, ori de la noi, ori de la ”ziariștii ziariști” cu multe rude acolo și care o fac pe securiștii specializați în spionaj politic de ospăț, și doar local (restul fiind excursii de agrement), creând anterior spețe similare și precedent juridic pentru o practică unitară, la nivelul Curții de Apel Suceava, doar pe acest segment.
Drăgușanul care practică un vagabondaj cultural și ziaristic, pentru hăbăucii limitați care pun botu’, și induce în eroare înfăptuind mărturii mincinoase inclusiv în fața organelor judiciare – cu mâna pe Biblie, bănuiți cumva că pe site și Facebook ar prezenta poziții și situații autentice? Oare de ce credeți că reacționează așa înfricoșat? Din disperare că va fi deconspirat, știind ce bazaconii a făcut. Omul e și sociopat, cum am mai scris, îi acuză pe alții exact de metehnele lui:
Noi credem că abia cele prezentate mai sus sunt răzbunare prin linșaj de presă imoral, pentru că el este cel cercetat penal pentru abuz în serviciu și fals în acte oficiale. Pentru că acestea sunt metehnele impostorului-sociopat Ion Drăgușanul și v-am arătat aici sentințele definitive ale acestuia Click AICI! privind mai multe infracțiuni PENALE cercetate.
Surprizele abia de acum încep….
Și nu întâmplator, la sesizarea DNA, Secția de Investigare a Infracțiunilor în Justiție de pe lângă Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție București a deschis un alt nou DOSAR PENAL în care este vizat, același, Ion Drăgușanul! Iar ăia nu deschid dosare pe probe aiurea ori contrafaceri, ca-n cultură! Iată și BOMBA:
Și iată de ce…
Impostorul Drăgușanul nu numai că face ultraj judiciar, dar DNA Suceava se autosesizează și constată nelegalități (adică, corupție!?) în rândul instanțelor sucevene.
Precum am mai zis, MAFIOȚII din CLANUL Drăgușanul sunt printre stăpânii CORUPȚIEI din Suceava. Înțelegeți acum de ce totul urmează a se judeca în STRĂMUTARE, pentru că în județul Suceava nu se mai poate de atâta CORUPȚIE sistemică, inclusiv în justiție! Oare cine o coordonează? Și vom afla, la timpul potrivit…
Dar întâi să vedem dacă PDL-PNL va reuși desființarea acestei Secții speciale SIIJ, pentru a scăpa politicienii de dosarele grele și a pune gabja total pe justiție! Noi credem că vor reuși, că de aia i-a votat poporul cu 25% – pentru a reuși, să facă ce vor la guvernare!
Somn ușor, domniilor voastre – clanul călăuzitor Flutur & Grosu, clanul politruc Barbă & Crețu, clanul ștabilor aculturali Filip & Varvaroi, clanul istoric(ilor) Ursu & Pintescu, clanul cronicarilor Drăgușanul & M.ziar, etc! Ooo, și câte mai sunt….!
Suceava e condusă de clanuri, iar Bucovina culturală este pe mâini bune!… mâinile unui muncitor necalificat & sufleor & plagiator & impostor & pușcăriabil & 2 x toxicoman.
Ion Drăgușanul = 25% culturnic + 75% fals.
Și pentru a vă reda zâmbetul pe buze, nu putem încheia articolul fără laitmotivul anchetei noastre, ideea călăuzitoare a acestei lucrări științifice – de presă de investigație maturată cu puțin divertisment și epigramă:
”Oricărei gâze dupa fapte
Îi măsurăm talentul, e normal,
Iar ea ori pică precum musca-n lapte,
Ori eșuează într-un fund de cal…”
Mulțumiri și adâncă recunoștință, tuturor! Inclusiv scriitorului erou și vârf de lance – Ion Drăgușanul a lu’ Gâză din Merenii de Salcea, undeva după Bukowina, pentru că… ne-a schimbat DESTINUL cu 72 articole defăimătoare, urmate, pro causa, de 6 sesizări penale și acțiuni în instanță ale Măriei Sale, Maestru’ imposturii bucovinene!
P.S. mesaj din partea autorului articolului, urmare a defăimărilor apărute pe pagina https://www.facebook.com/ion.dragusanul: Drăgușanul, impostorule, ce avem să-ți cerem îți cerem pe cale legală, în justiție! Nu știm dacă ni se vor accepta solicitările, dar nu asta este important… Și nu te simți linșat mediatic sau asasinat civic (cum zici și faci tu!), urmărit, hărțuit ori șantajat, pentru că ție, nimeni, dar nimeni, nu-ți va cere, personal, nimic niciodată. Noi suntem altfel! Ai să vezi…! Tu doar plânge-te, unde vrei, și asistă…
La ce? la un subiect de interes public: corupția și impostura în presa și cultura bucovineană. Bukowina lui Invers! by Tiberiu B. – neziarist, doar amator de ziariști.
Fiți cu ochii pe Noi, pentru că noi vi-i deschidem!
Spargem tiparele presei sucevene! Râdem și, în același timp, descoperim infractori!
Am început cu Drăgușanul…
Mugur Ciumică / Maria(n) Theresia Augusta
…și colectivul tehnic al Ziarului Ducatu’ Bukowina LIKE!