Meteorologii au prelungit informarea de cod portocaliu și galben pentru județul Suceava

Administrația Națională de Meteorologie a prelungit până luni dimineață codurile portocalii și galbene de viscol, vânt și ninsori valabile pentru județul Suceava. Potrivit meteorologilor, un prim cod galben va fi valabil pentru întreg județul Suceava începând de astăzi, de la ora 10:00 și până duminică, 24 decembrie, la ora 3:00. Vor fi intervale în care vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 45…60 km/h. Pe parcursul zilei în Oltenia, Muntenia și Transilvania local vor fi rafale de 70…80 km/h, iar la munte vor fi viteze de 90…100 km/h.
În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ (20…30 l/mp), iar vizibilitatea se va reduce semnificativ.

Pe 24 decembrie, de la ora 3:00 și până la 10:00, jumătatea estică a județului va fi sub incidența unui cod galben de vânt puternic. Astfel, În intervalul menționat vântul va avea intensificări în sudul Transilvaniei, vestul și sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei și în dealurile subcarpatice ale Moldovei, cu viteze în general de 55…65 km/h, iar la munte, rafalele vor depăși 80…90 km/h.
În zonele montane și local în Transilvania pe parcursul zilei de duminică (24 decembrie) va ninge viscolit, iar noaptea se vor semnala precipitații mixte.

Pentru zona de munte, începând de pe 24 decembrie, ora 3:00 și până pe 25 decembrie, ora 10:00, meteorologii au emis un cod portocaliu de viscol puternic în zona înaltă.  Astfel, în zona înaltă a Carpaților Orientali (la peste 1500 m) va fi viscol puternic, vântul va avea viteze ce vor depăși 110…120 km/h, vizibilitatea foarte redusă și zăpada troienită.