O femeie venită la tratament la Vatra Dornei a decedat în camera hotelului în care era cazată

Joi, 7 iulie, la ora 15:30, Poliția municipiului Vatra  Dornei a fost sesizată telefonic de către Sorina C., în calitate de recepționer-șef, care a sesizat faptul că Mariana C., domiciliată în județul Neamț, a fost găsită decedată într-o cameră a hotelului Intus situat pe str. Republicii din municipiului Vatra Dornei.

În urma verificărilor efectuate, echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a constatat următoarele:

 Mariana C., în vârstă de de 82 ani, este domiciliată în municipiul Roman, județul Neamț, şi se afla cazată la hotelul Intus din municipiul Vatra Dornei pentru tratament balnear, iar la data de 07.07.2022, personalul de serviciu al hotelului s-a sesizat despre faptul că aceasta nu s-a mai prezentat la proceduri și nici a mai răspuns la ușă, fiind încuiată pe interior, motiv pentru care au sesizat Poliția municipiului Vatra Dornei.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție ocazie cu care s-a contatat că ușa camerei este încuiată și geamul camerei este deschis. S-a pătruns pe geam în interiorul camerei unde numita femeia a fost găsită decedată pe pat, îmbrăcată cu lenjerie de noapte.

Cu ocazia cercetărilor la fața locului nu au fost descoperite urme de efracție, escaladare sau urme de răvășire/scotocire iar bunurile, valorile și documentele sus-numitei se află în camera în care aceasta a fost găsită.

 Cu ocazia efectuării cercetării locului faptei s-a procedat și la examinarea cadavrului în cauză, nefind descoperite leziuni sau urme de violență pe corpul acesteia, cadavrul fiind ridicat și depus la Morga Spitalului municipal Vatra Dornei în vederea efectuării autopsiei medico-legale.

În continuarea cercetărilor ce se efectuează în cauză, solicităm notificarea Serviciului de Medicină Legală Suceava, în vederea efectuării autopsiei medico-legale.

S-a întocmit dosarul de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă).