O nouă sfințire de biserică, cu înalte fețe bisericești, la Berchișești

Un impresionant sobor de înalte fețe bisericești va oficia sfințirea Bisericii din Corlata, comuna Berchișești, duminică, 24 iulie , începând cu ora 8. 
La ceremonia religioasă vor participa Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Teodosie Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un impresionant sobor de fețe bisericești din tot județul Suceava.
„Pentru credincioșii noștri, un moment deosebit va fi procesiunea de trecere prin Sfântul Altar, ce va avea loc în finalul slujbei de sfințire.
Îl felicit pe părintele Andronic Dănuț, păstorul bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, pentru eforturile de care a dat dovadă în pregătirea acestui eveniment deosebit pentru comunitatea din Corlata și sunt sigură că vom avea o manifestare de înaltă ținută.
Îmi exprim încrederea că bunul Dumnezeu ne va oferi o zi frumoasă și însorită, pentru a onora așa cum se cuvine această sărbătoare binecuvântată.
Vă așteptăm cu drag”, a transmis primarul Violeta Țăran.