SUSȚINE ȘI TU ENERGIA VERDE ÎN ROMÂNIA!
Ministerul Energiei are șansa să reducă semnificativ poluarea și să obțină sute de milioane de euro ajutor pentru energie verde. Cere-i să o facă!
Arderea cărbunelui pentru producerea energiei electrice generează, la nivel mondial, cele mai multe emisii de gaze cu efect de seră. Acestea cauzează încălzirea globală și accentuează efectele schimbărilor climatice, pe care le resimțim cu toții: secetă, furtuni, inundații, temperaturi anormale, distrugeri ale biodiversității.
Cărbunele e și o problemă pentru sănătate: aproximativ 20.000 de decese premature și 10.000 de cazuri de bronșită cronică sunt cauzate anual în Europa de aerul toxic generat de arderea cărbunelui. Costurile de sănătate se ridică la aproximativ 60 de miliarde de euro anual.
Energia produsă din cărbune e scumpă, ineficientă, poluează, afectează sănătatea oamenilor și blochează dezvoltarea și diversificarea economică a regiunilor miniere.
De aceea, planurile de eliminare a cărbunelui trebuie să conțină măsuri care să susțină sistemul energetic național și care să asigure locuri de muncă decente pentru oamenii care lucrează în industria mineritului.
Ce face România pentru a elimina cărbunele?
Mai nimic, pentru că Ministerul Energiei se încăpățânează să rămână ancorat în trecut.
În acest moment, negociază cu Comisia Europeană un așa-zis plan de decarbonare a Complexului Energetic Oltenia (CEO) – principalul producător de energie pe cărbune, plan care, de fapt, va genera mai multă poluare și costuri mai mari.
Acest plan al CEO înseamnă miliarde de euro din buzunarele noastre, ale tuturor, în următorii 10 ani, și o piedică în calea tranziției către surse de energie curată.
Există fonduri europene consistente care ne pot ajuta să creăm condiții pentru tranziția la energia verde și pentru dezvoltarea comunităților afectate.
Ajută-ne să fim o voce mai puternică, spune alături de noi că vrei un viitor mai curat, fără cărbune!
Cere și tu Ministerului Energiei să ne protejeze de poluare, să acceseze oportunitățile de finanțare pentru energie curată și să aibă grijă de comunitățile vulnerabile!