OFSD Gura Humorului, preluată de o profesoară pentru învățământul primar. Larisa Blanari: „Echipa de aici va reuși să vină cu o nouă strategie de dezvoltare o orașului-stațiune”

Președinta OFSD Suceava, Larisa Blanari, a anunțat că Petronela Cauc a fost aleasă la conducerea Organizației Locale a Femeilor Social Democrate Gura Humorului. Larisa Blanari a precizat că această conferință de alegeri a fost organizată cu sprijinul medicului Gelu Duprii, președintele PSD Gura Humorului.
„Gura Humorului e dichisită în reportajele pentru turiști, însă humorenii știu că strălucește doar la suprafață și că sunt multe probleme rămase nerezolvate.
La sfârșitul săptămânii trecute am ajuns în orașul stațiune, unde, cu sprijinul președintelui filialei locale a PSD Gura Humorului, dr. Gelu Duprii, am organizat alegeri pentru organizația femeilor social-democrate din localitate.
M-am bucurat să stau de vorbă cu doamnele prezente, care au ales să se implice pentru un oraș în care copiii lor să rămână și după terminarea studiilor, nu să fie «turiști» de Paști ori de Crăciun, când vin să-și vadă părinții.
Președinta OFSD Gura Humorului a fost aleasă Petronela Cauc.
Profesor pentru învățământul primar, consilier local la al doilea mandat, mama unei fetițe de 13 ani și a unui băiețel de trei ani și jumătate, Petronela (37 de ani) e încrezătoare că se vor găsi soluții și pentru multe dintre problemele cu care localnicii se confruntă.
Le asigur și pe această cale pe colegele social-democrate de la Gura Humorului de tot sprijinul meu și sunt convinsă că alături de dr. Gelu Duprii vor face o echipă care va reuși să vină cu o nouă strategie de dezvoltare o orașului-stațiune”, a transmis președinta OFSD Suceava, Larisa Blanari.