Senatorul Mîndruță: „Guvernul condus de premierul Ciolacu a reușit să mobilizeze resursele necesare în condiții extrem de dificile, marcând un succes”

Senatorul PSD de Suceava Gheorghiță Mîndruță a declarat că România nu s-a împrumutat pentru consum, ci pentru investiții. El a subliniat că faptele demonstrează acest lucru.
„Cu o valoare record de 101 miliarde de lei (echivalentul a peste 20 de miliarde de euro), investițiile publice au atins apogeul anul trecut. Această performanță a confirmat angajamentele asumate în programul de guvernare PSD, transformând investițiile într-un motor esențial al creșterii economice.
Guvernul condus de premierul Ciolacu a reușit să mobilizeze resursele necesare în condiții extrem de dificile, marcând un succes în ciuda războiului la granițe, crizelor succesive și tensiunilor sociale. Chiar înainte de preluarea mandatului, premierul a fost ferm în ceea ce privește necesitatea investițiilor publice masive.
Investiții publice totale – 101 miliarde lei
Deficit bugetar – 89,9 miliarde de lei
Valoarea totală a investițiilor publice din anul precedent a depășit cu 11 miliarde de lei deficitul bugetar. Prin urmare, împrumuturile nu au fost destinate consumului, ci investițiilor strategice.
Un factor esențial în reușita acestui parcurs a fost saltul semnificativ în absorbția fondurilor europene, ajungând la 96% sub conducerea ministrului Adrian Câciu la MIPE de la 76% cât era în luna iunie 2023. Până în iulie 2024 există perspectivă unei rate de absorbție de 98%-100%!
Banii europeni au susținut și vor continua să alimenteze investițiile publice. Numai la performanța Ministerului Transporturilor dacă ne uităm, toate tronsoanele de autostradă, finanțate din PNRR, au contracte semnate.
Proiecțiile pentru anul curent indică o creștere semnificativă a investițiilor publice, cu o prognoză de peste 120 de miliarde de lei, reprezentând 7,2% din PIB. În 2024, așa cum s-a întâmplat și în 2023, investițiile vor continua să aibă o pondere mai mare decât consumul în creșterea economică”, a transmis senatorul social democrat.