Orașul Vicovu de Sus, campion detașat la proiecte europene

Orașul sucevean Vicovu de Sus traversează zile istorice, dacă ar fi să ne bazăm pe numărul impresionant al proiectelor ce se desfășoară sau se vor implementa în perioada următoare.

Și dacă până acum s-a vorbit predominant despre dezvoltarea localităților din Vestul și Centrul țării, acum a venit momentul ca și Nord-Estul să fie lăudat și nu oricum, ci pe merit. Deja, unele așezări rurale sau urbane din județul Suceava au început să nu mai semene deloc cu cele de dinainte, iar orașul Vicovu de Sus este un astfel de exemplu de bune practici.

Doar într-o singură zi, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a semnat pentru orașul Vicovu de Sus șase noi contracte de finanțare, depuse prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Asta situează orașul Vicovu de Sus în topul național al orașelor din România care au accesat finanțări prin PNRR.

Concret, este vorba despre proiectele „Digitalizarea transportului public în orașul Vicovu de Sus”, „Digitalizarea transportului public în orașul Vicovu de Sus Etapa 2”, „Digitalizarea transportului public în orașul Vicovu de Sus Etapa 3”, „Soluții de parcare inteligentă de tipul park & ride în orașul Vicovu de Sus”, „Organizarea unui centru de control si monitorizarea a traficului  în orașul Vicovu de Sus” și „Sistem integrat de semafoare interconectate în orașul Vicovu de Sus”.

Trebuie spus că cele șase obiective de investiții se ridică la suma de aproximativ 14 milioane de lei, bani nerambursabili ce vor fi investiți pentru vicoveni și reprezintă doar o mică parte din numărul total de proiecte pentru orașul Vicovu de Sus. Acestora li se adaugă multe alte investiții ce vor fi realizate cu bani guvernamentali sau cu bani din bugetul local.

Orașul Vicovu de Sus este numit, pe bună dreptate, campion al fondurilor europene, iar toate acestea îi oferă, cu siguranță, edilului Vasile Iliuț onoranta ocazie de a rămâne în istoria orașului ca un Om ce a adus schimbări uriașe și a oferit un sens real cuvântului ORAȘ.