Ovidiu Donțu a fost ales președinte al Aliantei Renașterea Națională – Organizația Județeană Suceava

Partidul Alianța Renașterea Națională(ARN), participă în premieră la alegerile electorale în anul 2024.  ARN este un partid conservator și suveranist. Obiectivul principal îl constituie supremația valorilor creștine în spațiul politic românesc și european, prin renașterea morală și spirituală a României făcută prin resetarea clasei politice care s-a îndepărtat prea mult de cetățenii pe care îi reprezintă. 

Potrivit statutului, prinicipalele valori ale ARN sunt credința, familia și educația.

Ovidiu Donțu a fost ales președintele Aliantei Renașterea Națională – Organizația Județeană Suceava. Președintele la nivel național al acestui partid este Petre Costea, candidatul formațiunii politice pentru alegerile europarlamentare din acest an. În anul 2019, Petre Costea a obținut 150.000 voturi la alegeriile europarlamentare ca independent drept pentru care înființarea acestui partid, în anul 2020 a venit în mod natural.

„Un om al legii format profesional în tribunalele americane unde a practicat avocatura mai bine de 30 de ani și a activat ca lector la University of Houston, are experiența vastă a unei vieți dedicate statului de drept, drepturilor civile, democrației și luptei împotriva corupției. A inițiat demersuri și intervenții pentru reîntregirea familiei Bodnariu în proces cu Barnevernet (Norvegia), fiind unul dintre avocații familiei Bodnariu. Este Președintele Alianței Familiilor din România din 2007, prin intermediul căreia a inițiat propuneri legislative comcrete, memorii, analize, note de protest în sprijinul familiilor, libertății religioase și românilor la instituții internaționale precum si strângerea de semnături pentru introducerea definiției familiei în Constituția României”, a spus Petre Costea.

 ARN este o mișcare conservatoare, pro-valori, pro-familie naturală, pro-România, pro Uniunea Europeană, născută din munca miilor de voluntari care au muncit și muncesc pentru promovarea valorilor acestui partid.

„Luptăm pentru normalitate în ce privește familia tradițională, formată dintr-un un bărbat și o femeie. Credem că factorul uman trebuie restaurat din punct de vedere al valorilor autentice, o societate reînnoită moral, o civilizație românească renăscută spiritual. O Românie și o Europă a cărui obiectiv este omul înnoit prin valori și prin promovarea meritocrației. Credem că piatra de temelie a oricăror societăți trainice este familia. Iubirea stă la baza căsătoriei dintre soți, bărbat și femeie. Copii sunt rodul acestei iubiri iar familia nu poate fi concepută fără credința în Dumezeu. Ne propunem înființarea instituției Avocatul Copilului distinct de Avocatul Poporului întrucât apărăm inocența copiilor,  milităm pentru o educație corectă și principială și apărăm dreptul părinților de a-și educa proprii copii conform credinței și convingerilor lor religioase și morale.

Am ales să participăm la alegerile din anul 2024, pentru că în țara noastră este nevoie de sinceritate, adevăr și transparență. Suntem conștienți că organizarea unui partid va fi un proces complex dar este nevoie de partide noi  și o resetare a  clasei politice pentru că politicienii s-au îndepărtat de problemele reale ale cetățenilor iar recenta “comasare” doctrinară făcută de partidele de la putere sporește confuzia cetățenilor români care nu se mai simt reprezentați”, au precizat reprezentanții formațiunii politice.  

„Mă regăsesc în acest partid care militează pentru promovarea produselor românești și pentru introducerea definiției familiei în Constituția României ca fiind între un bărbat și o femeie care au fost și sunt valorile care mă reprezintă. Voi înainta către organismele de la București ale partidului ARN: Legea 70% produse românești în supermarketuri pentru că în anul 2020 a fost abrogată inițiativa mea privind 51% produse românești în supermarketuri iar protestele fermierilor au arătat că guvernanții sunt depășiți. De asemenea, voi înainta către domnul președinte Petre Costea o lege a gospodăriei țărănești, una petru extinderea facilităților pentru înființarea parcurilor industriale și obligația Consiliilor Județene de a înființa minim un parc industrial în fiecare județ pentru crearea de noi locuri de muncă, un drum de parcurs pentru înființarea instituției Avocatul Copilului precum și o lege pentru un Parlament cu 200 de deputați și 70 de senatori”, a spsu Ovidiu Donțu.

Deviza ARN: Politica nu poate fi decât pro-familie, altfel este uneltire împotriva propriului neam.