Parlamentarii PSD de Suceava, către Gheorghe Flutur: „Decât s-o faceţi pe lupul moralist, mai degrabă v-aţi întreba de ce vor oamenii dumitale să plece din PNL”

Parlamentarii PSD de Suceava au transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia critică ultima declarație făcută de prim-vicepreședintele PNL, președintele Consiliului Județean Suceava Gheorghe Flutur, vis a vis de „racolarea” primarilor. 

Redăm integral comunicatul de presă:

„Există o vorbă din bătrâni care spune că «hoţul strigă: hoţii!». Această zicală ne vine în minte atunci când vedem ipocrizia şi demagogia cu care domnul Flutur aduce în spaţiul public tema racolării de primari, ca şi cum nici usturoi n-a mâncat şi nici gura nu-i miroase. 

Domnia sa spune că trebuie să discutăm în Coaliţie problema «racolării» de primari, dar uită că în 2020 chiar el a racolat, fără nicio jenă, nu mai puţin de 9 primari PSD, ca să nu mai discutăm de cei de la alte partide. Iar gurile rele spun că a reuşit această «performanţă» nu neapărat cu vorba bună, ci apelând la diverse tertipuri care nu fac cinste unui om politic. De asemenea, inclusiv în momentul de faţă, PNL Suceava şi-a înregimentat politic în vederea alegerilor locale din iunie, primari în funcţie de la USR, ProRomânia sau chiar independenţi. 

În acest context, prelegerile despre «etica racolării» sunt mai degrabă un discurs duplicitar, o dovadă în plus a ipocriziei specifice dumnealui, care deşi este campion la «racolat» primari, ne spune că aşa ceva nu se cuvine. 

Noi ştim că aşa ceva nu se cuvine, de aceea nici nu vom încerca să racolăm primari pentru partidul nostru. La noi încă funcţionează discernământul şi spiritul democratic,  nu ameninţările sau santajul. Dacă vrea cineva să vină la noi în partid, este liber să o facă, dacă vrea să plece, este liber să plece. Nu constrângem pe nimeni cu nimic. În schimb dumnealui, în ciuda declaraţiilor, chiar zilele acestea a trimis interpuşi prin «curtea» noastră încercând să convingă primarii noştri să vină în «barca» PNL-ului. Numai că oamenii noştri sunt conştienţi că «barca» PNL-ului se scufundă şi că fără PSD, ar obţine cel mult locul 3 la alegerile care urmează. 

Aşadar lasaţi-o mai uşor cu declaraţiile! Decât s-o faceţi pe lupul moralist, mai degrabă v-aţi întreba de ce vor oamenii dumitale să plece din PNL. Oare din cauză că i-aţi ajutat prea mult? Sau poate pentru că ei au muncit, au realizat proiecte importante pentru comunităţile lor, iar dvs. vi le-aţi însuşit? 

Spor la racolări!”, au transmis parlamentarii PSD de Suceava.