Patru eleve de la Colegiul „Mihai Eminescu” Suceava, distinse la etapa națională a Olimpiadei de Pedagogie-Psihologie. Una dintre fete este din Vatra Moldoviței

În perioada 10-12 aprilie 2023 a avut loc etapa națională a Olimpiadei de Pedagogie-Psihologie (licee pedagogice),
la Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, la care patru eleve ale Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava au fost premiate.

Reprezentantele Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava, de la specializările învățător-educatoare și educator-puericultor au obținut  rezultate notabile. Astfel, Florescu Mara Gabriela a obținut mențiune la disciplina „Managementul clasei de elevi”, Pîțu Alecsandra Teodora, premiul special la disciplina „Introducere în pedagogie. Educație timpurie, Coca Bianca Elena, originară din comuna Vatra Moldoviței, și-a adjudecat premiul special la disciplina „Teoria și practica instruirii și evaluării”, iar Canciuc Delia Ioana a obținut premiul special la disciplina „Psihologia vârstelor”.

Trebuie precizat că elevele au fost îndrumate de profesor Anuței Gabriela.