Petre Daea, mesaj către „făuritorii de hrană ai țării” după preluarea mandatului de ministru al Agriculturii: Mă veți regăsi la locul faptelor!

Petre Daea a transmis un prim mesaj după ce a depus jurământul în fața președintelui Klaus Iohannis, devenind astfel pentru a treia oară ministru al Agriculturii. Daea, care se adresează fermierilor cu apelativul ”făuritori de hrană”, spune că se va apuca imediat de treabă, `în așa fel încât obiectivele prevăzute în programul de guvernare să fie realizate la timp”.

„Dragi făuritori de hrană ai țării! Dragi români!

Prin profesie și dăruire am fost, sunt și voi rămâne alături de dumneavoastră!

Participarea mea la elaborarea și negocierea programului de guvernare în cadrul coaliției politice PSD-PNL-UDMR, alături de Adrian Chesnoiu, m-a determinat să accept propunerea partidului de a reveni în greaua misiune de ministru.

Responsabilitatea misiunii încredințate mă determină să intru imediat în dispozitivul de lucru, stabilind cu toate structurile din domeniul agroalimentar tabloul activității zilnice, în așa fel încât obiectivele prevăzute în programul de guvernare să fie realizate la timp.

În domeniul agriculturii și industriei alimentare programele sunt prioritare și vor fi tratate ca atare, însă, datorită schimbărilor climatice, programul de irigații este vital și trebuie să-l realizăm folosind toate mijloacele de care dispunem.

Politica Agricola Comună la care suntem parte, stabilește noi direcții de acțiune pe care să le armonizam cu interesele fermierilor, valorificând resursele de care dispunem în funcție de condițiile specifice fiecărei zone în parte, în așa fel încât nivelul producțiilor și valorificarea superioară a acestora să influențeze pozitiv viața economică a României.

Planul Național Strategic ne dă această șansă și trebuie să o fructificăm în următoarea perioadă.

Știu bine mecanismele europene de lucru, deținerea președinției Consiliului UE în anul 2019 mi-a permis să intru în intimitatea lor pentru a le folosi în interesul țării.

Cunosc capacitatea de muncă a funcționarilor din sistem, mă bizui pe profesionalismul lor. Folosind judicios resursele putem depăși cu bine greutățile momentului. Munca și buna credință ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivele de care țara are nevoie. Mă veți regăsi la locul faptelor!”, a spus Petre Daea, pe pagina sa de Facebook.