Președintele Flutur anunță programul evenimentelor dedicate Zilei Bucovinei

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a informat că săptămâna viitoare debutează cu marcarea Zilei Bucovinei, când instituția pe care o reprezintă organizează mai multe evenimente, unele fiind în parteneriat cu Primăria municipiului Suceava.
„Luni, 28 noiembrie, la ora 09:00, în Sala Unirii din curtea interioară a Palatului Administrativ Suceava, va avea loc o ședință solemnă cu ocazia Zilei Unirii Bucovinei cu Țara, ocazie cu care voi da citire Declarației de Unire și voi înmâna diplomele de cetățean de onoare unor personalități aflate în prima linie în lupta cu COVID-19, precum și unor sportivi suceveni performeri mondiali. Este vorba despre Monica Terteliu-Băițan și Roxana Filip, medici în cadrul Spitalul Județean de Urgență «Sf. Ioan cel Nou» Suceava și conf. univ. dr. Andrei Lobliuc de la Universitatea «Stefan cel Mare», precum și sportivilor suceveni Geanina-Elena Beleagă, Sergiu Vasile Bejan, Andrei Cîmpan, Ionela-Livia Cozmiuc, Maria-Magdalena Rusu și Maria Tivodariu.
Vom depune, apoi, jerbe de flori la bustul lui Iancu Flondor din zona Palatului Administrativ și vom participa la dezvelirea bustului generalului Iacob Zadik, încă o personalitate care a avut un rol important în Unirea Bucovinei cu România.
Începând cu ora 11:00 vom participa la inaugurarea Monumentului „Turnul Unirii” de la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Suceava, un moment unic coordonat de preotul Viorel Ioan Vârlan.
La ora 13:00 voi participa la un eveniment organizat la Mitocu Dragomirnei, fosta localitate de graniță între Bucovina și vechiul Regat”, a spus președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
Șeful administrației județene a mai spus că, tot de Ziua Bucovinei, la ora 15:00, în cadrul unui eveniment va premia elevi din învățământul preuniversitar din județul Suceava, ocazie cu care va avea loc si un program artistic susținut de elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava.
„La ora 18:00, alături de primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, voi participa la aprinderea luminilor din bradul de Crăciun, situat în centrul municipiului, ocazie cu care va avea loc și un spectacol susținut de Ansamblul Artistic Profesionist «Ciprian Porumbescu» Suceava.
De menționat faptul că la finalul săptămânii viitoare urmează o minivacanță de Sfântul Andrei și Ziua Națională, de miercuri, 30 noiembrie până duminică, 4 decembrie.
De Ziua Națională a României, 1 Decembrie, vom participa la ceremonia militară și religioasă organizată în Piața Tricolorului din centrul municipiului Suceava, începând cu ora 12:00”, a conchis Flutur.