Primăria și Spitalul Vatra Dornei organizează un punct de recoltare de sânge pentru copilul lovit de tren

Primăria Municipiului Vatra Dornei, împreună cu Spitalul Municipal Vatra Dornei și Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Suceava, organizează joi, 19 ianuarie 2023, începând cu ora 9:00, în clădirea administrativă a Spitalului Municipal Vatra Dornei, un punct de recoltare de sânge.
Pentru a fi siguri că sunteți eligibili, vă rugăm să accesați următorul link și să parcurgeți condițiile de admisibilitate pentru donarea de sânge: https://www.donare-sange.ro/conditii_admisibilitate
Reamintim că în dimineața zilei de marți, 17 ianuarie, un adolescent în vârstă de 15 ani a fost lovit de tren, la Vatra Dornei. În urma impactului, acesta a rămas fără un picior.
Potrivit martorilor, acesta avea căști în urechi și butona telefonul, motiv pentru care nu a observat că vine trenul.