Primarul George Coroamă are vești bune pentru cetățenii comunei Putna: Mai multe tronsoane de drumuri comunale vor fi asfaltate

Primarul comunei Putna, George Coroamă, a semnat luni, 9 ianuarie, la București, contractul de finanțare pentru modernizarea mai multor tronsoane de drumuri comunale din localitate. Este vorba despre un proiect obținut prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare de aproximativ 4,2 milioane de lei.
„Luni, 9 ianuarie, la Ministerul Dezvoltării, am semnat împreună cu domnul ministru Attila Cseke un contract de finanțare pentru modernizarea a încă 2,3 km drumuri comunale prin Programul Național «Anghel Saligny».
De asemenea, alți 2,2 km drumuri vor fi reabilitați de către Compania Națională de Investiții, obiectiv pentru care va fi organizată licitația in zilele ce urmează.
Un alt proiect pentru care Guvernul României a aprobat finanțarea în aceste zile urmărește digitalizarea la nivelul UAT Putna, obiectiv menit, în primul rând, să facă mai eficientă activitatea în relația cu cetățenii și nu doar atât.
Valoarea acestor proiecte se ridică la peste 3 milioane euro.
Mai sunt și alte proiecte care vor intra la finanțare în perioada următoare, foarte necesare pentru dezvoltarea localității”, a spus primarul comunei Putna, Gheorghe Coroamă.